FASHION HOUSE Pallady, cel mai nou outlet din Capitală, și-a deschis porțile și oferă zilnic discounturi de până la 70%, la branduri celebre

Fashion House Outlet Pallady. FOTO OXYGEN
Fashion House Outlet Pallady. FOTO OXYGEN

FASHION HOUSE Group a inaugurat cel de-al doilea său centru outlet din București – FASHION HOUSE Pallady – care vine în întâmpinarea cumpărătorilor cu reduceri zilnice de până la 70%, la branduri premium de fashion.

Cea mai nouă destinație de cumpărături din Capitală aduce în regim de outlet mărci celebre la nivel mondial ca Puma, Killtec, Tom Tailor, Marc O’Polo, United Colors of Benetton, Lee Cooper, Triumph, Otter, Sizeer, Ecco, Colin’s sau US Polo. Alte nume renumite vor fi disponibile în curând.

FASHION HOUSE Pallady este o destinație care se adresează întregii familii, prin spațiile de recreere pe care le integrează – o zonă de joacă pentru copii, precum și două restaurante.

Centrul comercial aduce un concept nou pe piață, cu galerii în aer liber și un design inspirat din arhitectura Belle Époque a Bucureștiului. Clienții se pot bucura de o experiență unică de cumpărături în spațiu deschis, într-o atmosferă boemă.

Pentru shopping în siguranță, FASHION HOUSE Pallady acordă o atenție deosebită măsurilor de limitare a răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2. Acestea includ afișaj privind respectarea distanțării sociale, sistem de monitorizare a numărului de vizitatori din magazine, dispensere cu gel dezinfectant, la care se adaugă igienizarea riguroasă a tuturor spațiilor.

Proiectul în valoare totală de 25 de milioane de euro reprezintă o investiție semnificativă a Grupului FASHION HOUSE în economia Capitalei, continuând povestea de succes a bine-cunoscutului outlet din zona de vest a orașului, FASHION HOUSE Militari, care de mai bine de un deceniu oferă clienților discounturi avantajoase zi de zi.

Inaugurarea marchează încheierea primei faze de dezvoltare a proiectului de 12.000 metri pătrați, ce va găzdui peste 60 de magazine, odată cu finalizarea sa în 2022.

„Suntem încântați să deschidem în sfârșit porțile FASHION HOUSE Pallady. Inaugurarea de astăzi reprezintă un moment important pentru FASHION HOUSE Group. Noul nostru proiect din București este o destinație de lifestyle cu adevărat specială, care oferă zilnic reduceri substanțiale la un număr mare de branduri, dar și o experiență de cumpărături deosebită. Pe măsură ce vom reveni la noua normalitate, suntem încrezători că oferta de branduri de calitate combinată cu experiența unică pe care am creat-o la FASHION HOUSE Pallady vor atrage atât bucureștenii, cât și turiștii care își doresc smart shopping în deplină siguranță”, a declarat Cornelia Nicolae, Director de Operațiuni Retail, FASHION HOUSE în România.

FASHION HOUSE Pallady este situat pe autostrada A2, km 15 (ieșirea Cernica), la 25 de minute de centrul orașului și la 45 de minute de Aeroportul Internațional Henri Coandă. Peste 300 de locuri de parcare sunt disponibile pentru clienți care au, de asemenea, la dispoziție două linii de autobuz – R472 și R407 – care fac locația ușor accesibilă atât celor peste două milioane de locuitori ai orașului, cât și turiștilor care vizitează Capitala.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*