Sondaj Storia: Cum vor evolua prețurile locuințelor și creditelor în 2023

Locuință. FOTO Pixabay.com

58% dintre agenții imobiliari, cât și 59% dintre cumpărători se așteaptă ca anul imobiliar 2023 să aducă scăderi de prețuri în categoria locuințelor de vânzare, în timp ce la capitolul locuințelor de închiriat ambele categorii prevăd ușoare creșteri – 25% dintre cumpărători și 51% dintre agenții imobiliari, conform celui mai recent sondaj realizat în rândul utilizatorilor Storia.ro și OLX, în perioada 21 decembrie 2022 – 09 ianuarie 2023.

La capitolul evoluției dobânzilor la creditele ipotecare din 2023, agenții imobiliari par mai optimiști decât respondenții privați (proprietari, cumpărători și chiriași). Deși ambele categorii se așteaptă, în primul rând, la creșteri ușoare, sunt menționate și creșteri majore, așteptate de 21% dintre respondenții privați versus 14% dintre agenții imobiliari. Așadar, 52% dintre agenți se așteaptă ca dobânzile să crească, 29% se așteaptă să scadă ușor sau semnificativ și 16% să stagneze, în timp ce utilizatorii platformelor anticipează în proporție de 46% creșteri, scăderi (27%) și stagnări 11%.

Evoluția prețurilor locuințelor de vânzare și de închiriat – așteptări și previziuni

Întrebați cum se așteaptă să evolueze prețurile locuințelor de vânzare în 2023, utilizatorii Storia.ro și OLX se așteaptă ca prețurile să scadă semnificativ (35%), ușor (24%) sau să stagneze (14%), în timp ce respondenții din agenții imobiliare se așteaptă în mai mare măsură ca prețurile să scadă ușor (42%) sau să stagneze (26%), și în mai mică măsură să scadă semnificativ (16%).

Așadar, ambele categorii se așteaptă la scăderi, dar respondenții privați preconizează scăderi mai mari comparativ cu agenții imobiliari. Majoritatea agenților așteaptă scăderi ușoare de prețuri, în timp ce majoritatea cumpărătorilor așteaptă scăderi majore.

În privința așteptărilor legate de evoluția prețului chiriilor la apartamente în 2023, tendința utilizatorilor privați și a agenților imobiliari este de a prevedea creșteri ușoare – opțiune aleasă de 51% dintre agenți și de 25% dintre utilizatorii privați. Așteptări diferite s-au înregistrat la capitolul scăderilor întrucât doar 9% dintre profesioniști anticipează scăderi, comparativ cu 31% dintre respondenții privați. Totodată, atât agenții (31%), cât și utilizatorii privați (21%) se așteaptă ca prețurile să stagneze în 2023.

Topul activităților imobiliare pe care le au în plan utilizatorii Storia.ro și OLX pentru 2023

Întrebați ce activități imobiliare au în plan pentru 2023, cumpărătorii și chiriașii spun că își mențin interesul pentru urmărirea anunțurilor imobiliare (70%) și dorința de a programa vizionări atunci când vor găsi proprietăți de interes (47%). De asemenea, 30% dintre aceștia doresc să fie informați în legătură cu știrile din domeniul imobiliar, iar 26% plănuiesc să ceară opinia unui specialist despre opțiunile de creditare disponibile (bancă sau broker).

Sondajul a fost realizat de Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Chestionarul a fost publicat pe Storia.ro și OLX, în perioada 21 decembrie 2022 – 09 ianuarie 2023, iar răspunsurile au fost colectate de la 1001 respondenți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*