Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO – Mihăiță URSU, funcție deținută de acesta în ultimul an calendaristic și în perioada iunie 2020 – iunie 2021.
“În acest sens, ținând cont de necesitatea asigurării unei continuități în demersurile inițiate de către companie, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM l-a numit în funcția de Director General interimar pe domnul Costin Iordache, care la data numirii ocupa funcția de director financiar în cadrul companiei”, a transmis TAROM.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Zece jurnaliști și creatori de conținut din București, Constanța și Timișoara participă, în această săptămână, la un press trip organizat de Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO în destinația Colibița, județul Bistrița-Năsăud. Vizita […]
CNAIR informează că vineri, 12.06.2026, începând cu ora 12:00, s-a redeschis circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș), pe sectorul cuprins între km 130+800 – km 104+000. […]
ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri în ING Business Web. Antreprenorii pot vedea, într-un singur loc, calculate automat, toate opțiunile de finanțare pentru care compania lor este eligibilă și pot accesa […]
Be the first to comment