Guvernul a decis. Spectacolele și acțiunile publice se fac cu maxim 500 persoane. Festivalurile rămând doar pentru cei vaccinați sau cu test PCR recent

Festivalul Neversea de la Constanța. FOTO Neversea
Festivalul Neversea de la Constanța. FOTO Neversea

Ședința de Guvern de săptămâna aceasta a făcut lumină în lista de reguli care se aplică la evenimentele publice din această vară.

Ordinul menționat implică o serie de modificări pentru evenimentele în aer liber, printre care le menționăm pe cele mai importante:

  • Spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente/acţiuni culturale organizate în aer liber sunt interzise în judeţele/localităţile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
  • Acolo unde se vor putea organiza spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente/acţiuni culturale în aer liber, spațiul se va organiza astfel încât să permită prezența a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2mp pentru fiecare persoană.
  • Participarea la evenimentele culturale în aer liber este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
  • Organizatorul va asigura verificarea dovezilor medicale prezentate de către fiecare participant, pentru îndeplinirea condițiilor de acces, iar minorii vor fi exceptați de la prezentarea acestor dovezi medicale. De asemenea, minorii de peste 5 ani vor fi obligați să poarte mască.

Totodată, ordinul menționat actualizează și modul de desfășurare a evenimentelor de tip drive-in:

  • În judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.
  • Accesul în cadrul acestor evenimente se va face exclusiv cu autoturismul, cu condiţia ca ocupanţii unui autovehicul să fie membrii aceleaşi familii sau grupuri de până la 4 persoane, iar participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Mai mult, se va permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*