eMAG înființează două noi clase cu profil dual, la Ciorogârla și la Bolintin Vale

Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu" din Bolintin Vale. FOTO SmartPoint

La un an de la înființarea primei sale clase cu profil dual, eMAG continuă demersul de a susține comunitatea locală și de a investi în formarea tinerei generații de specialiști într-una dintre cele mai dinamice industrii, ecommerce. Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024, eMAG înființează două noi clase pentru tinerii care vor să obțină certificarea de recepționer-distribuitor, la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla și Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale, județul Giurgiu.

„Un business performant are nevoie de  echipe pe măsură, formate din oameni bine pregătiți, care primesc susținerea de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul. Activăm într-un domeniu extrem de dinamic și nou, este firesc să fim în mijlocul comunității și să formăm specialiștii de care avem nevoie. Încurajați de colaborarea foarte bună din ultimul an cu Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru”, care a reușit atât de repede să pună la punct un proces de învățare adaptat nevoilor actuale de pe piața muncii, ne dorim să continuăm acest demers și să susținem încă două clase de elevi care vor învăța cum să ofere cele mai bune servicii  în ecommerce”, a spus Cosmin Dodoc, VP People & Organization eMAG Group.

Cei 67 de elevi vor studia timp de trei ani și vor beneficia de pregătire teoretică, dar și practică. Astfel, în primul an, elevii vor petrece 70% din timp învățând noțiunile de bază, iar în 30% din timp vor face practică în centrele logistice ale eMAG de la Joița, județul Giurgiu. Începând din cel de-al doilea an de studiu, timpul este împărțit în mod egal între teorie și practică.

„Anul școlar 2022-2023 a fost plin de provocări și experiențe inedite. Una dintre acestea a fost inițierea colaborării cu eMAG, cu privire la stagiile de practică în cadrul învățământului profesional în sistem dual. O colaborare fructuoasă, cu o specializare tentantă pentru tineri și suport complex din partea eMAG, care nu s-a limitat doar la bursa suplimentară oferită copiilor, ci a completat cu facilitarea transportului, cu echipament specific și masă. Elevii care au optat pentru specializarea recepționer-distribuitor au abordat cu multă curiozitate, cu expansivitatea specifică vârstei, cu seriozitate pentru îndeplinirea sarcinilor primite, oferind un feedback pozitiv și entuziast experiențelor avute la eMAG. Avem toate motivele să considerăm că și în anul școlar curent vom continua colaborarea în condiții excelente. Continuitatea relației a fost asigurată de existența în planul de școlarizare a unei noi clase cu profil recepționer-distribuitor la clasa a IX-a, dar și de continuarea colaborării cu elevii din clasa a X-a,” a declarat Prof. Marilena Fufa, Director Adjunct Liceul Tehnologic Pamfil Șeicaru, Ciorogârla.

„Comenzile online au devenit ceva obișnuit pentru fiecare dintre noi, iar încrederea pe care ne-o acordă eMAG pentru a pregăti tinerii pentru o meserie nouă ne onorează. Avem profesori foarte bine pregătiți și vom lucra îndeaproape cu eMAG pentru a ne asigura că elevii noștri vor dobândi competențele căutate în mediul de business. Astfel, absolvenții noștri vor avea o șansă în plus pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar imediat după finalizarea studiilor,” a declarat  Prof. Iuliana Beldiman,  director la Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale.

Elevii Liceului Tehnologic Pamfil Șeicaru din clasele a IX-a și a X-a vor avea sesiuni de practică săptămânală sau comasată în perioada ianuarie-aprilie 2024, iar elevii clasei a IX-a din Liceul Tehnologic  „Dimitrie Bolintineanu” vor face practica în perioada februarie – mai 2024. Toți elevii care  vor urma cursurile în sistem dual oferite de eMAG vor beneficia de transport gratuit cu microbuzul pus la dispoziție de companie și vor primi și o masă pe zi. Mai mult, compania le oferă și câte o bursă în valoare de 400 de lei elevilor care nu lipsesc nemotivat de la școală, în plus față de bursa acordată de stat în valoare de 200 de lei. În același timp, ei vor face practică în cel mai mare centru logistic din Europa Centrală și de Est, sub coordonarea unor specialiști cu multă experiență.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*