Două primării și Consiliul Județean Bihor lucrează împreună pentru reabilitarea drumului dintre Oradea și Sânmartin

Drumul Oradea - Sânmartin. FOTO CJ Bihor
Drumul Oradea - Sânmartin. FOTO CJ Bihor

În ședința extraordinară de astăzi, 9 aprilie, a fost votată asocierea dintre Consiliul Județean Bihor și Primăria Sânmartin pentru realizarea obiectivului de investiții „Drum de legătură între Municipiul Oradea și Comuna Sânmartin”.

Primăria Sânmartin va fi responsabilă de elaborarea documentației prealabile întocmirii Studiului de Fezabilitate (SF), realizează studiile topografice, geotehnice, hidrologice, de trafic, de impact la mediu și asigură iluminatul public. De asemenea, va obține avizele, acordurile sau autorizațiile necesare întocmirii documentațiilor menționate mai sus. Acestea vor fi preluate de către Consiliul Județean Bihor până la 1.09.2021.

U.A.T. Județul Bihor elaborează SF-ul și suportă cheltuielile aferente, sprijină Primăria Sânmartin în obținerea avizelor, a acordurilor sau a autorizațiilor și monitorizează implementarea parteneriatului.

„La ședința ordinară din cursul lunii martie, Consiliul Județean Bihor a adoptat un protocol de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru realizarea centurii comunei Sânmartin. Ca urmare a semnării acestui protocol, în baza discuțiilor cu Primăria Sânmartin, am adoptat astăzi și încheierea acestui protocol între cele două U.A.T.-uri, Județul Bihor și Comuna Sânmartin, în așa fel încât pregătirea documentației pe care trebuie să o predăm Companiei de Drumuri să realizeze cât mai repede. Îi mulțumesc domnului primar Cristian Laza și colegilor lui că am ajuns la această înțelegere. Sunt convins că așa cum s-a întâmplat cu celelalte două protocoale semnate și aprobate de CJ Bihor la Aleșd și Beiuș, vom putea să lucrăm rapid, pentru ca acest proiect să aibă o documentație matură și să îl depunem pentru finanțare”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Vă reamintim că centura Sânmartin va avea o lungime de 5,7 kilometri și ar urma să descongestioneze traficul din Zona Metropolitană Oradea și să evite crearea ambuteiajelor în localitatea Sânmartin și stațiunea Băile Felix. Numărul mașinilor care circulă din Oradea înspre Cluj-Napoca prin localitatea Oșorhei și înspre Deva prin Sânmartin – Băile Felix depășește 24.000, în doar 24 de ore.

Traseul șoselei de ocolire ar urma să pornească de pe strada Iancu de Hunedoara printr-un pasaj suprateran peste Centura Oradea, apoi merge de-a lungul cursului pârâului Peța. Ruta continuă spre Băile 1 Mai. În această zonă va fi construit un alt pasaj suprateran peste drumul dintre Sânmartin și Băile 1 Mai și peste calea ferată Oradea – Sânmartin. Revenirea în Drumul Național 76 (DN76) se va face printr-un sens giratoriu, care ar urma să fie construit cu aproximativ 50 de metri înainte de a vira spre localitatea Cordău, la ieșire din Băile Felix spre Beiuș.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*