ANRE ia măsuri care asigură continuitatea în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali

Rețea gaze naturale. FOTO anita_starzycka

În cadrul şedinţei Comitetului de reglementare al ANRE din data de 24.08.2022 a fost aprobat Ordinul preşedintelui ANRE nr. 110/2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020.

Prin Ordinul aprobat, au fost aduse modificări și completări de substanță cadrului de reglementare actual care să protejeze clienții finali, cele mai importante fiind:

Introducerea, pentru perioadele în care sunt impuse măsuri de sprijin prin legislaţia primară, a unui sistem alternativ prin care toți FUI (Furnizor de Ultimă Instanță) să preia în mod nediscriminatoriu, prin rotație lunară, automat sau la cerere, locurile de consum ale clienților care ajung în situația de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio sursă.

Suplimentarea numărului de FUI desemnați de ANRE, de la minimum 5 la un număr de minimum 7 FUI, în scopul reducerii presiunii asupra FUI care vor prelua, prin rotație, în perioada în care sunt impuse măsuri de sprijin, locurile de consum ale clienților care ajung în situația de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio sursă;

Facturarea clienților preluați la un preț de furnizare în regim de UI care să reflecte strict costurile realizate de către FUI.

Modalitatea de preluare a locurilor de consum cu un consum anual mai mic sau egal cu 28.000 MWh ca urmare a încetării contractului de furnizare încheiat între furnizorul actual/FUI şi clientul final a fost completată, în sensul includerii posibilității ca și pentru locurile de consum pentru care clienții finali au denunțat unilateral contractul de furnizare să fie posibilă preluarea, dar doar la cererea acestora, și nu automat ca în celelalte situații de încetare a contractului;

Clarificarea faptului că și încetarea contractului de furnizare încheiat între FUI şi clientul final pentru locul de consum preluat reprezintă o situație de preluare, în condițiile în care acesta nu-și găsește un furnizor pe piața concurențială. Corelativ, s-a introdus prevederea că, în cazul locurilor de consum cu un consum anual mai mic sau egal cu 28.000 MWh, FUI să decidă în mod liber dacă prelungește perioada de asigurare a furnizării gazelor naturale în regim de UI la locurile de consum ale clienților preluați după împlinirea duratei minime pentru care are această obligație și să notifice clienții preluați, cu cel puțin 30 de zile înainte, încetarea furnizării gazelor naturale în regim de UI, sau, după caz, prelungirea perioadei de furnizare a gazelor naturale în regim de UI, cu precizarea acesteia.

Crearea posibilității trecerii într-un timp cât mai scurt a clienților preluați de la FUI la un alt furnizor, prin micșorarea termenului de denunțare unilaterală de la 10 zile la 2 zile.

Introducerea obligației FUI de a publica în secțiunea dedicată FUI, de pe propria pagină de internet, datele de contact necesare comunicării cu clienții finali în ceea ce privește furnizarea gazelor naturale în regim de UI (numere de telefon, adrese de e-mail, modalitatea de contactare prin accesarea paginii de internet etc.), contractul – cadru de furnizare a gazelor naturale în regim de UI, prețul de facturare, orice alte date și informații privind furnizarea gazelor naturale în regim de UI, conform reglementărilor în vigoare și comunicărilor/solicitărilor ANRE.

Având în vedere contextul actual, această reglementare a fost necesară, iar măsurile vor asigura continuitatea în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali şi o mai bună gestionare a fluxului de preluare a clienţilor de către furnizorii de ultimă instanță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*