Telekom Romania Mobile în T1 2023: Venituri totale de 69 de milioane de euro și o creștere a bazei de clienți cu 6,3% față de anul precedent

FOTO Telekom Freigabe nur für interne redaktionelle Nutzung und Dokumentation. Dem Fotograf liegt keine schriftliche Einverständnis vor. Jede weitere Nutzung nur nach Rücksprache mit der abgebildeten Personen!

Telekom Romania Mobile înregistra 4,06 milioane de clienți (abonați și utilizatori de cartele preplătite) la sfârșitul primului trimestru din 2023, cu 6,3% mai mult față de aceeași perioadă din 2022, reprezentând o creștere netă de peste 240.000 de utilizatori.

La sfârșitul primului trimestru din 2023, Telekom Romania Mobile avea 1,86 milioane de abonați (în creștere cu 6,2% față de anul precedent) și 2,21 milioane de utilizatori prepaid (în creștere cu 6,4% față de anul precedent). EBITDA ajustată (AL) a fost de 3,5 milioane de euro, relativ stabilă față de anul precedent (excluzând creșterea costurilor cu energia și impactul MVNO).

Baza de clienți a Telekom Romania Mobile și-a menținut tendința de creștere anuală pentru al șaselea trimestru consecutiv, ceea ce reprezintă o validare a misiunii și strategiei companiei de a  pune clientul în centrul activităților sale. Telekom Romania Mobile va continua să investească pentru beneficiul clienților, compania fiind încrezătoare că această strategie va duce la o îmbunătățire a performanței.

Telekom Romania Mobile efectuează sondaje periodice pentru a măsura satisfacția și loialitatea clienților.

De exemplu, 82% dintre clienții care au interacționat cu Telekom Romania Mobile sunt promotori. Indicatorul Net Promoter Score este în continuă creștere, angajamentul ferm de a livra produse și servicii de înaltă calitate pentru clienți contribuind la satisfacția și loialitatea acestora.

La finalul primului trimestru din 2023, Telekom Romania Mobile a înregistrat venituri totale de 69 de milioane de euro, ușor sub nivelul anului precedent, cu aproximativ 2%, excluzând reducerea tarifelor apelurilor de terminare în rețea și impactul MVNO.

Compania a adus îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește experiența digitală a clienților săi. Au fost lansate cu succes noi fluxuri digitale end-to-end pe website și în aplicația  MyAccount, un nou sistem integrat de achiziție automată și simplificare a procesului digital de trecere de la serviciile preplătite, la cele de abonament. În plus, acum, clienții pot activa plăți automate ale facturilor și să își reînnoiască digital abonamentul. De asemenea, în aplicația mobilă MyAccount, clienții pot intra în contact cu un chatbot AI pentru soluționarea problemelor.

Fiind conștienți de importanța tot mai mare a sustenabilității în era digitală, compania  își dorește să îi încurajeze și pe cei din jur să folosească soluțiile digitale pentru a contribui la un mediu înconjurător mai bun. Astfel, sunt implementate o serie de măsuri menite să reducă consumul de energie, precum utilizarea unor tehnologii mai eficiente din punct de vedere energetic și optimizarea infrastructurii cu scopul de a scădea consumul de energie. În plus, Telekom Romania Mobile face demersuri pentru a reduce cantitatea de deșeuri. Toate aceste inițiative, împreună cu alte măsuri prietenoase cu mediul, susțin angajamentul companiei de a crea un viitor mai bun pentru toți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*