Singurul dispozitiv inteligent capabil să prevină accidentele rutiere în care sunt implicate animale sălbatice, disponibil și în România

FOTO Businessing

Un dispozitiv inteligent, amplasat în compartimentul motor al autoturismelor, care emite semnale sonore animalelor sălbatice aflate în apropierea șoselelor, este disponibil și în România.

Aparatul se activează automat atunci cand mașina se pune în mișcare, iar sunetele emise nu afectează sănătatea animalelor, ci acestea sunt ținute departe de pericole, prin unde sonore.

Astfel, pot fi prevenite accidentele rutiere în care sunt implicate animalele, care de obicei provoacă daune majore autoturismelor, pot pune în pericol pasagerii și care afectează și ecosistemul.

VIONN Go este o tehnologie inovatoare creată în Canada și este testată cu succes la nivel global, având o garanție de 2 ani, iar producatorul își asumă plata despagubirilor în cazul unui accident, în valoare de 1500 de euro.

Ideea de a comercializa dispozitivul în țara noastră îi aparține unui antreprenor clujean. Acesta țintește un volum de business de 500 mii EUR în 2023 și 6.000 de astfel de aparate vândute.

“Am identificat o nevoie urgentă pe piața locală și am decis să investesc în acest proiect, conștient de impactul pozitiv pe care îl poate avea. După un proces de cercetare și negociere cu producătorul, am reușit să aducem acest dispozitiv și în țara noastră. Având în vedere cifrele alarmante legate de accidentele rutiere în care sunt implicate animale salbatice, cred cu tărie că acest aparat inteligent poate contribui la reducerea numărului de incidente și a pagubelor materiale și umane”, declară antreprenorul.

Produsul va fi disponibil în curând și la brokerii de asigurări, care și-au arătat interesul de a include acest dispozitiv în ofertele lor.

În anul 2022, numărul accidentelor rutiere, cauzate de impactul autoturismelor cu animale sălbatice, s-a ridicat la peste 1000, potrivit datelor publice analizate de distribuitorii dispozitivului. În realitate însă, numărul ar putea fi mai mare dacă toate evenimentele rutiere de acest tip ar fi raportate autorităților.

Cele mai multe animale implicate în astfel de accidente au fost: urși, căprioare, mistreți sau vulpi, iar cele mai multe evenimente nefericite au avut loc pe autostrăzi și drumuri naționale.

Anual, la nivel european, 29 de milioane de mamifere pier pe șoselele rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*