CNAIR a inițiat licitația pentru construcția sectorului de autostradă Ploiești – Buzău parte din A7. Deocamdată, proiectul se află în procedura de achiziție publică a contractelor de execuție lucrări la viitoarea A7. CNAIR a trimis deja la ANAP documentele de atribuire în vederea verificării.
Acest sector de autostradă este împărțit în 3 loturi, astfel:
LOT 1: Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000
LOT 2: Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350
LOT 3: Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250
În cadrul acestor contracte, în lungime de 63,25 km, se vor executa 42 de poduri și pasaje.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, continuă dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din România prin creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare […]
Nuclearelectrica anunță că, în urma derulării și finalizării unei proceduri de atribuire, a transmis către Candu Energy Inc. (“CEI”), o companie AtkinsRéalis [SNC-Lavalin Group Inc.] și Canadian Commercial Corporation („CCC”), o corporație federală de stat, […]
CNAIR anunţă participanţii la trafic că, potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor ruitiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele […]
Be the first to comment