CNAIR a inițiat licitația pentru construcția sectorului de autostradă Ploiești – Buzău parte din A7. Deocamdată, proiectul se află în procedura de achiziție publică a contractelor de execuție lucrări la viitoarea A7. CNAIR a trimis deja la ANAP documentele de atribuire în vederea verificării.
Acest sector de autostradă este împărțit în 3 loturi, astfel:
LOT 1: Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000
LOT 2: Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350
LOT 3: Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250
În cadrul acestor contracte, în lungime de 63,25 km, se vor executa 42 de poduri și pasaje.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul de Administrație al BNR a luat, vineri, 15 mai, mai multe probleme de politică monetară. Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit în ședința de astăzi, 15 mai 2026, a hotărât următoarele: […]
Ministerul Finanțelor și ANAF lanseazã „iBon”, o aplicație gratuitã pentru telefonul mobil care le va permite utilizatorilor sã verifice rapid dacã un bon fiscal a fost emis corect. Aplicația va fi disponibilã în magazinele oficiale […]
Consiliul Concurenței și Parchetul European au încheiat un acord de cooperare pentru situațiile în care anumite fapte care pot produce prejudicii bugetului Uniunii Europene intră și sub incidența reglementărilor din domeniul concurenței. Cooperarea va viza, […]
Be the first to comment