Primele contracte pentru amenajarea teritoriului și planificarea urbană, finanțate prin PNRR, au fost semnate de Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat, astăzi, în prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, primele 6 contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul National de Redresare și Reziliență.

Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vizează amenajarea teritoriului și planificarea urbană, iar valoarea totală a acestora este de 7.190.710,96 lei.

“România este în grafic cu îndeplinirea țintelor, jaloanelor și reformelor din PNRR. Continuă contractările și avem astăzi confirmarea că există interes și că se fac toate eforturile pentru ca ceea ce România și-a propus prin Planul Național de Redresare și Reziliență să se concretizeze în beneficiul cetățenilor. Aceste proiecte care vizează elaborarea/actualizarea documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană în formatul adaptat pentru Sistemul Informațional Geografic sunt contractate la o lună de la deschiderea platformei de depunere a proiectelor. Apreciez ritmul în care se lucrează pentru a fructifica oportunitățile finanțării de proiecte și reforme prin PNRR și salut soluția unei platforme digitalizate prin care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a simplificat procedurile și a redus substanțial timpul de depunere și evaluare a proiectelor”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

După cum este cunoscut, în data de 16 mai 2022, a fost deschisă platforma MDLPA pentru prima rundă de depunere a proiectelor în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, iar aceasta se va închide la data de 30 iunie 2022. Astăzi, cu 10 zile înainte de închiderea apelului, pot fi semnate primele contracte a căror evaluare a început pe 8 iunie.

“Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziția autorităților administrației publice locale o plajă variată de investiții publice, din care aceste autorități au posibilitatea de a le prioritiza pe cele mai necesare pentru dezvoltarea comunităților locale, în cadrul unor fonduri prealocate pe categorii de UAT-uri. De la achiziția de mijloace de transport nepoluante, la construirea de locuințe eficiente energetic pentru tineri specialiști în sănătate și educație, reabilitarea clădirilor publice, finanțarea documentațiilor de amenajare a teritoriului, până la construirea de piste de biciclete sau stații de încărcare electrice, toate pot fi accesate prin platforma digitală pusă la dispoziție de către minister. Îndemn autoritățile locale să se folosească de cele 10 zile rămase pentru a depune spre finanțare aceste proiecte”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Contractele de finanțare semnate astăzi vizează:

  • elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) în format digital al comunei Deleni (jud. Iași) – 527.221,10 lei;
  • elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană în comuna Lupeni (jud. Harghita) – 635.594,41 lei;
  • actualizarea și transpunerea în format GIS al PUG-ului comunei Călinești (jud. Teleorman) – 527.221,17 lei;
  • elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) la nivelul localității Tismana (jud. Gorj) – 2.676.339,86 lei;
  • actualizarea documentației de urbanism – Plan Urbanistic General al municipiului Galați – 3.790.134,41 lei;
  • actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Bihor – 1.388.349,08 lei.

Ministrul dezvoltării a subliniat: până în acest moment, în această primă rundă, au fost depuse 3.261 de cereri, în valoare de 1.620.180.538 de euro, însumând aproape 60% din fondurile alocate Componentei 10, iar bugetul disponibil rămas până la finalizarea apelului este de 1.109.819.462 de euro.

După cum este cunoscut, pe 7 iunie, Ministerul Dezvoltării a semnat și primele 7 contracte din România, finanțate prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul National de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 92 milioane de lei, care vizează renovarea integrată a clădirilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*