Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanți ai producătorilor și retailerilor autohtoni

Marcel Ciolacu. FOTO Guvernul României

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare despre soluțiile prin care Guvernul poate sprijini deopotrivă producătorii, distribuitorii și retalierii români.

“Mi-am dorit să am această discuție, pentru a vedea ce poate face statul român pentru producătorii autohtoni, dintre care mulți au și propriul flux de desfacere, având în vedere anumite probleme pe care ni le semnalează. Vrem să le oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import și chiar să încurajăm comercializarea lor și în alte țări”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

La întâlnire au participat, de asemenea, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, și ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu.

Premierul Marcel Ciolacu a apreciat drept foarte utilă această discuție pe temele abordate de către cei direct implicați în producția și distribuția produselor alimentare autohtone. Printre acestea s-au numărat impactul unor măsuri precum impozitul de 1% pe cifra de afaceri sau plafonarea adaosurilor comerciale la unele categorii de produse, debirocratizarea interacțiunii cu instituțiile statului, implementarea sistemului de Garanție-Returnare RetuRO, accesarea de fonduri europene pentru comerț și distribuție, precum și reglementările aplicabile în domeniul forței de muncă.

Reprezentanții lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare i-au mulțumit premierului Marcel Ciolacu pentru disponibilitatea de a discuta despre propunerile lor, care vor fi analizate la nivelul ministerelor și instituțiilor cu atribuții, în vederea celor mai bune soluții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*