Părțile contractante ICPDR își reînnoiesc angajamentul pentru ape mai curate, mai sănătoase și mai sigure în bazinul fluviului Dunărea

Dunărea. FOTO fietzfotos

Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena, a anunțat astăzi că au fost aprobate două planuri de management actualizate pentru bazinul fluviului Dunărea, în cadrul primei reuniuni ministeriale desfășurate în format online.

Planul de management al bazinului hidrografic al Dunării (DRBMP) și Actualizările Planului de management al riscului de inundații ale Dunării (DFRMP) 2021 au fost pregătite conform prevederilor Directivei-cadru a UE privind apa și Directiva UE privind inundațiile. Prin acestea se stabilesc măsuri pentru următorii șase ani, vizând ape mai curate, mai sănătoase și mai sigure, de care să se poată bucura toată lumea. Ultima actualizare a avut loc în 2016.

 „Poate fi ușor să privești apa ca pe o resursă garantată. Însă, în special în contextul schimbărilor climatice, a devenit mai clar ca niciodată cât de important este pentru noi să protejăm apele bazinului nostru hidrografic comun. Și este important nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile viitoare. Astăzi este o zi foarte importantă pentru viitorul bazinului fluviului Dunărea” a spus președintele Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, Róbert-Eugen Szép, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

România a preluat Președinția Comisiei Internaționale privind Protecția Dunării la 26 ianuarie 2022.

Barna Tánczos, ministrul român al mediului, apelor și pădurilor, a spus în cuvântul său de deschidere a evenimentului: „De aceste două Planuri de Management vor beneficia atât mediul înconjurător, cât și cei 79 de milioane de oameni care trăiesc în Bazinul Dunării. Vom avea nevoie de un angajament politic puternic și de îndrumări pentru a ne dezvolta în continuare cooperarea pentru a aborda noile provocări precum implementarea Pactului Verde al UE și a Strategiei UE pentru Biodiversitate, poluarea cu plastic și microplastic și schimbările climatice în bazinul fluviului Dunărea”.

Demnitarul român a subliniat, de asemenea, necesitatea unei colaborări strânse și a unei implicări reale din partea tuturor locuitorilor bazinului fluviului Dunărea.

„Aceste provocări ne vor împinge să învățăm ce schimbări sunt necesare în gestionarea apei și în viața noastră de zi cu zi, pentru a fi parte a unei dezvoltări mai durabile. Această schimbare nu se va produce peste noapte și va necesita o implicare puternică și eforturi din partea autorităților responsabile de managementul apei și a părților interesate. Această schimbare va avea nevoie și de timp, de sprijin și de solidaritate. Pentru a avea o coordonare adecvată în bazinul fluviului Dunărea, vom avea nevoie de o foaie de parcurs cu pași practici care să definească contribuția noastră la Green Deal, Strategia pentru Biodiversitate și noi angajamente privind adaptarea la schimbările climatice”.

Miniștrii și miniștrii reprezentanți responsabili cu gestionarea apei din țările din bazinul fluviului Dunărea Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Muntenegru, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina și Uniunea Europeană au aprobat Planurile de management și au adoptat o „Declarație a Dunării” ministerială la întâlnirea desfășurată online în această dimineață.

Actualizarea DRBMP 2021 oferă informații bogate și cuprinzătoare despre problemele de management al apei pentru cel mai internațional bazin hidrografic din lume. Actualizarea din 2021 identifică prioritățile pentru gestionarea comună a resurselor de apă în bazinul Dunării pentru următorii șase ani în direcția atingerii „stării bune” a apelor din Bazinul Dunării, până în 2027. Întocmită concomitent cu DRBMP, Actualizarea DFRMP 2021 oferă informații bogate și cuprinzătoare despre măsurile de management al riscului la inundații care trebuie luate în bazinul fluviului Dunărea.

DRBMP actualizat include măsuri concrete referitoare la cele cinci „SWMI” (Probleme Semnificative de Management al Apelor) identificate de ICPDR. Măsurile descrise în acest plan urmează să fie luate în cadrul următorului ciclu de management al ICPDR până în 2027, inclusiv refacerea habitatelor și a coridoarelor ecologice pentru speciile de pești migratori – în special sturionii. În plus, este evidențiată importanța implementării unor tehnologii adecvate de epurare a apelor uzate în municipalități, a celor mai bune tehnici disponibile la instalațiile industriale, a celor mai bune practici de management în agricultură și a măsurilor adecvate de siguranță la instalațiile periculoase, în vederea abordării în continuare a problemei încărcăturilor de nutrienți transportate în Marea Neagră prin Dunăre.

DFRMP actualizat prezintă măsurile strategice la nivel de bazin pentru prevenirea și reducerea daunelor cauzate de inundații asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice. O atenție specială în Actualizarea DFRMP 2021 este acordată măsurilor care utilizează zone ce au potențialul de a reține apa care poate provoca inundații, cum ar fi câmpiile inundabile naturale, precum și celelalte zone care permit inundații controlate.

Ambele planuri de management se bazează, de asemenea, pe succesul planurilor anterioare. În ultimii șase ani, de exemplu, a fost observată o reducere impresionantă de 30% a poluării organice de la stațiile de epurare a apelor uzate urbane.

În încheierea intervenției sale, ministrul mediului, apelor și pădurilor a subliniat:

„Suntem conștienți de provocările din ce în ce mai mari cauzate de schimbările climatice în bazinul fluviului Dunărea și trebuie să facem eforturi pentru a ne adapta la schimbările rapide ale disponibilității apei și la fenomenele extreme. Ca țară din aval, România este foarte vulnerabilă la efectele evenimentelor extreme: inundații și secetă extreme. Considerăm că Planul de management al riscului de inundații al Dunării este un excelent document de planificare care oferă cadrul de coordonare și cooperare în cazul inundațiilor extreme. Mai mult, va oferi fundalul pentru dezvoltarea proiectelor specifice destinate implementării acestuia la nivel de bazin. În timpul Președinției noastre la ICPDR, ne angajăm să sprijinim toate aceste priorități pentru a asigura implementarea în continuare a Convenției pentru protecția fluviului Dunărea,” a mai spus Barna Tanczos.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*