Paralela 45: Una dintre nevoile principale din următoarea perioadă este plecarea într-o vacanță. Oferte reduse cu până la 40% la târgul online de vacanțe, de joi până duminică

Târg de turism online, organizat de Paralela 45

Vacanțele verii cu zbor charter și circuitele cu avionul ori autocarul sunt la reducere cu până la 40%, cu ocazia târgului de turism online organizat de Paralela 45, între 24 și 27 februarie. Ofertele sunt listate pe portalul www.paralela45.ro, cu toate informațiile necesare despre despre vacanță, iar consultanții agenției sunt disponibili pentru rezervări telefonic, prin email, pe chatul din site, Whatsapp, dar și pe conturile de pe rețelele sociale, astfel încât timpul de așteptare să fie redus considerabil.

Prin campania de reduceri de primăvară Paralela 45 îndeamnă oamenii să călătorească după o perioadă dificilă, în care au suportat restricții și au călătorit unde au putut. Pe o piramidă a lui Maslow, adaptată vremurilor, turoperatorul adaugă călătoriile în ierarhia nevoilor umane (vezi foto). “Paralela 45 consideră că una dintre nevoile principale din următoarea periodă este plecarea într-o vacanță. Astfel, pentru a fi fericit într-o vacanță de vis ai nevoie de următoarele lucruri: o gașcă mișto, un zbor spre paradis, papuci de plajă asortați cu pedichiura, o bere rece pe o plajă pustie”, declară Ioana Burcea, director de marketing Paralela 45.

În perioada târgului de turism online, vacanța în Grecia costă de la 298 de euro/persoană, în Turcia, de la 327 de euro/persoană, în Egipt, de la 445 de euro/persoană, în Spania, de la 490 de euro/persoană. Pachetele conțin transport charter, cazare șapte nopți, masa, toate taxele incluse.

Circuitele Paralela 45 organizate cu avionul încep de la 330 de euro/persoană, cele cu autocarul, de la 165 de euro.

“Oferta de vacanțe din acest an este similară celei din 2019, pe fondul revenirii la o normalitate pe care ne-o dorim de multă vreme și încurajați de ridicarea restricțiilor de călătorie în multe zone de vacanță. Vom avea minimum 30 de chartere pe săptămână, peste 400 de chartere în sezonul 2022, din majoritatea orașelor țării. Avem zboruri noi din diverse orașe, de exemplu Rhodos din Iași, Creta din Craiova, Zakynthos din Sibiu, Antalya din Constanța. Vom avea ca noutate Ibiza”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Charterele verii spre Grecia, cea mai căutată destinație în perioada de Early Booking, sunt spre Creta/Heraklion din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași; spre Creta/Chania din București, Cluj-Napoca, Craiova; spre Rhodos din București, Cluj-Napoca, Iași; spre Zakynthos din Iași, București, Cluj-Napoca, Sibiu; spre Santorini din București; spre Corfu din București.

Pentru vacanța în Antalya sunt programate două zboruri charter săptămânale de la București  și câte unul din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Sibiu, Baia Mare, Constanța, iar spre Marmaris, Bodrum și Kusadasi, de la Bucuresti.

Vacanța de vară în Spania se petrece anul acesta în Tenerife, Mallorca, Costa del Sol, Costa Brava ori Costa Blanca, zone pentru care sunt prevăzute opt zboruri săptămânale de la București și Cluj-Napoca. Pentru Italia, Paralela 45 propune vacanțe în Ischia și pe Coasta Amalfitană, cu zbor direct de la București, iar pentru Cipru de Sud sau de Nord se zboară și de la București, și de la Cluj-Napoca. Patru curse charter săptămânale spre Hurghada sunt prevăzute, până la finalul lunii octombrie, de la București, din Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

Pentru vacanța de vară în România, peste 200 de oferte pentru litoralul românesc sunt listate pe portalul de vacanțe Paralela 45.

Mai mult de 80 de variante de circuite în Europa, Asia, Africa, America Centrală, de Nord și de Sud, în zone unde în ultimii doi ani s-a călătorit mai puțin, sunt organizate anul acesta, odată cu eliminarea restricțiilor și deschiderea pentru turism a cât mai multor țări.

Agenţia de turism Paralela 45 a fost înființată în 1990, fiind una dintre primele trei agenții din România. Turoperator consacrat în vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Cipru și Egipt, şi cu peste 160 circuite culturale şi istorice organizate anual pe patru continentele, ori programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made, programe de business travel, Paralela 45 combină experiența acumulată în 32 de ani cu capacitatea de a ţine mereu pasul cu noile tendințe din turism.

Agenția și-a mărit rețeaua de agenții, în 2021, cu cele din Craiova, Brașov, Alba Iulia, Ploiești, acoperind un număr de 41 de orașe, la care se adaugă agenția online, și a angajat 20% din personal. În 2022 a deschis alte două agenții, în București și la Oradea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*