Noi contracte, cu finanțare din PNRR, semnate de Ministerul Dezvoltării pentru consolidare seismică și renovare energetică

Clădire cu risc seismic. FOTO Ministerul Dezvoltării

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 30 de noi contracte de finanțare prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Națională de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 440.857.833,47 lei.

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 13 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au ca obiectiv consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor unități de învățământ.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 5.960 de contracte de finanțare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*