Mogo România, creștere semnificativă a clienților proveniți din mediul online. Rețea de peste 400 de dealeri auto la nivel național pentru acordarea de credite auto

FOTO June Communications

Majoritatea clienților Mogo România accesează împrumuturile IFN-ului la recomandarea dealerilor din țară, dintr-o rețea de peste 400 de specialiști auto, care identifică nevoile acestora, implicit pe cea de finanțare. Totuși, numărul clienților care vin din mediul online a crescut cu 30% în primul an al pandemiei, astfel că Mogo își concentrează resursele pentru consolidarea segmentului de digitalizare cu tot ce presupune acesta.

”Digitalizarea reprezintă cea mai mare provocare pe care ne-am asumat-o în prezent la Mogo România. Este un segment pe care în ultimul an am înregistrat progrese considerabile, vizibile în creșterea eficienței și satisfacției clienților noștri. Avem în plan lansarea unui produs 100% online, cu aprobare rapidă, într-o platformă în care clientul să poată accesa finanțarea și o selecție variată de mașini din care să aleagă”, declară Ionuț Badiu, Directorul General al Mogo România. 

În acest sens, foarte importantă este și zona de KYC (know your customer), unul dintre cele mai dezvoltate paliere din cadrul Mogo România, care elimină o parte importantă din riscurile asumate de instituțiile financiare. În prezent, fluxul companiei permite identificarea clientului digital, pe baza unui selfie, dublat de un apel telefonic în timpul căruia clientul trece printr-un proces care asigură conformitatea. Reprezentanții IFN-ului lucrează la automatizarea completă a procesului, într-o manieră care să asigure și securitatea datelor.

Mogo România este sprijinită în demersurile sale de grupul internațional din care face parte, Eleving Group, care deservește peste 350.000 de clienți de pe 3 continente, din Țările Baltice, Europa Centrală, de Est și Sud-Est, precum și din Caucaz, Asia Centrală și Africa de Est. Selectat în 2020 în Top 1000 Europe’s Fastest Growing Companies de către Forbes, pentru capacitatea de scalare a businessului într-un mod rapid și eficient în țările în care activează, Eleving Group are peste 2.600 de angajați și sprijină Mogo în executarea strategiilor stabilite cu reprezentanții săi, oferind totodată autonomia de creare a procedurilor și a produselor adaptate pieței locale.

Pentru îndeplinirea obiectivelor de business, echipei i s-a alăturat recent un nou Sales Manager, Andrei Constantin, care a lucrat în trecut pentru instituții financiare precum Bancpost și OTP Advisors, dobândind o experiență solidă atât vânzările B2B și B2C, precum și în aria de people și team management.

„Din experiența de până acum am înțeles că principalul meu obiectiv este de a-mi ajuta colegii, de a le facilita un cadru de lucru mai eficient, iar față de ei am o mare apreciere, pentru că alături de ei am evoluat și de la ei am învățat cum să devin un om de vânzări sau un mananger mai bun. În ceea ce privește Mogo, compania trece printr-o schimbare pozitivă, o transformare a modului de lucru și are o echipă de management complet nouă. Aceste aspecte au cântărit foarte mult în decizia de a mă alătura companiei, întrucât avem oportunitatea și responsabilitatea de a ne pune amprenta asupra strategiei și de a construi ceva nou, într-un mediu agil și orientat către creștere și performanță”, a declarat Andrei Constantin, Sales Manager în cadrul Mogo România. 

Atuul principal al Mogo România, mai explică noul Sales Manager, este transparența procesului de finanțare, facilitat atât de reprezentanții companiei, cât și de dealerii parteneri ai acesteia, prin care sunt evitate orice potențiale neînțelegeri între client și IFN.

În România, creditarea auto este văzută de către cei de la Mogo cu având un mare potențial de creștere, în special prin prisma faptului că vizează un segment de clienți diferit de zona bancară, acoperind astfel un gol în ceea ce privește finanțarea acestora.  Mogo oferă posibilitatea de împrumuturi auto și persoanelor nebancabile sau nefinanțabile, persoane care au venituri mici sau care au un istoric negativ în biroul de credite.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*