Delgaz Grid finalizează lucrări de modernizare la stațiile de transformare Stănilești și Murgeni din Vaslui

FOTO Delgaz Grid

Lucrările de înlocuire a unor echipamente de înaltă și medie tensiune la  stațiile de transformare Stănilești și Murgeni au fost finalizate. De asemenea, au fost create condițiile necesare pentru integrarea în SCADA (control și achiziție de date la distanță) a celor două obiective care fac parte din proiectul de modernizare a cinci stații din județul Vaslui.

Investiția de peste 31 de milioane de lei este cofinanțată cu aproximativ 19,4 milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum și cu aproximativ 3,4 milioane de lei de la bugetul național, contribuția companiei Delgaz Grid fiind de peste 8 milioane de lei, inclusiv TVA.

Proiectul, lansat în 2019, se derulează pe o perioadă de patru ani și are ca obiectiv principal creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuție.

În același timp, calitatea serviciului de distribuție va fi îmbunătățită pentru cei peste 40.000 de clienți care sunt alimentați din stațiile incluse în proiect.

Proiecte de investiții cu fonduri europene

Accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru compania Delgaz Grid în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice. La acest moment, opt proiecte în valoare de circa 205 milioane lei (circa 42 mil. euro), cu cofinanțări de 153 milioane lei (circa 31 mil. euro), se află în diferite stadii de implementare.

Patru proiecte ce presupun modernizarea în scopul preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile a trei stații de transformare din județul Iași, cinci stații de transformare din județul Vaslui, două din județul Botoșani și două din județul Suceava sunt la momentul de față în diferite faze de implementare.

Alte două proiecte, ce vizează modernizarea rețelei de distribuție și montarea a câte 10.000 de contoare inteligente la consumatori, sunt în derulare în municipiile Iași și Suceava.

De asemenea, sunt în implementare două proiecte cu finanțare europeană, dintre care unul urmărește consolidarea competențelor digitale ale personalului, iar al doilea vizează obiective de securitate cibernetică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*