Consiliul Concurenţei pune în dezbatere angajamentele formulate de Uniunea Națională a Barourilor din România

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de către Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate în cadrul investigației privind stabilirea prețurilor/tarifelor de revânzare, de către membrii săi, pe piața serviciilor de înregistrare a avizelor de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, în prezent Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM).

Investigația vizează posibilitatea ca UNBR să fi adoptat anumite tarife minimale privind serviciile de înregistrare a avizelor de înscriere în RNPM. De asemenea, se analizează și posibilitatea practicării acestor tarife minime de către agenții împuterniciți să înregistreze avize de înscriere în registrul menționat, precum și includerea dreptului UNBR de a impune tarife în contractele încheiate cu agenții împuterniciți, relevând o posibilă coordonare a comportamentului agenților împuterniciți.

Astfel, UNBR se angajează să modifice contractul pe care îl folosește în relația cu agenții din rețeaua sa, pentru conformare cu regulile de concurență și cu Legea (nr. 297/2018) privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară. În acest sens, UNBR ar urma să elimine din modelele sale de contracte orice mențiune la dreptul operatorului de a impune tarife.

În plus, UNBR se angajează să clarifice regimul cheltuielilor suportate de către agenții împuterniciți, să verifice atitudinea agenților pentru conformarea cu regulile de concurență și să își asume un program de conformare cu regulile de concurență, care ar urma să conțină conferințe și seminare de instruire, materiale de prezentare a regulilor și mecanisme de verificare a însușirii cunoștințelor de către toți membrii rețelei de agenți RNPM ai UNBR.

Angajamentele urmează să fie implementate în cel mult șase luni de la aprobare, prin încheierea de contracte noi care vor fi trimise autorității de concurență pentru verificare până la data de 31 decembrie 2024.

După ce analizează observațiile primite, Consiliul Concurenței poate solicita modificarea propunerii de angajamente și/sau poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

Angajamentele formulate pot fi consultate pe site-ul autorității de concurență: www.consiliulconcurentei.ro.

Consiliul Concurenței invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observații cu privire la angajamentele propuse până la data de 20 martie 2024, la adresa  de mail dir.teritoriu@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă – la adresa Consiliul Concurenței, Piața Presei Libere nr.1, corp D1, sector 1, București, cod poștal 013701.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*