Au fost actualizate limitele amenzilor pentru sancțiunile identificate pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Delta Dunării. FOTO Asociația Delta Dunării

Guvernul a aprobat la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor Hotărârea de Guvern privind actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 13 din Legea nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.

Actul normativ are ca obiect de reglementare mărirea limitelor contravențiilor până la 15000 lei pentru persoane fizice și până la 50000 lei pentru persoane juridice.

 „Prin înăsprirea sancțiunilor în Delta Dunării urmărim descurajarea încălcării prevederilor legale în vigoare. Amenzile erau mici, neactualizate din anul 2011. Respectarea legislației este obligația fiecăruia dintre noi, trebuie să dăm dovadă de un comportament responsabil față de natură și mediul înconjurător. Acțiunile noastre pot avea un impact negativ asupra biodiversității ducând chiar la compromiterea sau pierderea unor habitate naturale”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Printre exemple menționăm:

executarea lucrărilor de amenajare și construcție, de orice natură ar fi ele, fără actele de reglementare emise de Administrația Rezervației sau cu încălcarea condițiilor prevăzute în acestea se sancționează cu amendă de la 5000 lei (2000 lei cuantum vechi) la 10000 lei (6000 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (4200 lei cuantum vechi) la 50000 lei (12.500 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

intrarea persoanelor și pătrunderea mijloacelor de transport navale ori rutiere în locurile de cuibărit, distrugerea cuiburilor sau a locurilor de cuibărit, precum și recoltarea ori distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, cu amendă de la 5000 lei (35 lei cuantum vechi) la 10000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (50 lei cuantum vechi) la 50000 lei (150 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

intrarea persoanelor și pătrunderea mijloacelor de transport navale sau rutiere neautorizate în zonele strict protejate, cu amendă de la 5000 lei (35 lei cuantum vechi) la 10000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (50 lei cuantum vechi) la 50000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

nerespectarea regulilor de navigație și circulație pe teritoriul rezervației, cu amendă de la 1000 lei (250 lei cuantum vechi) la 5000 lei ( 700 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 10000 lei (320 lei cuantum vechi) la 15000 lei (1000 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

debarcarea pasagerilor sau turiștilor la mal natural, cu excepția cazurilor de forță majoră, care vor fi anunțate Administrației Rezervației, cu amendă de la 3000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

camparea în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiții decât cele autorizate, precum și nerespectarea regulilor stabilite pentru utilizarea zonelor de campare, cu amendă de la 3000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

fotografierea sau filmarea în scop comercial, fără actele de reglementare emise de Administrația Rezervației ori cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 3000 lei     (70 lei cuantum vechi) la 6000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la   25000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.

Totodată, proiectul de act normativ vizează ca sancțiunile prevăzute de Legea nr.82/1993, să fie în concordanță cu contravențiile prevăzute la art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.49/2011, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, săvârșirea faptelor specifice Rezervației Biosferei „Delta Dunării” se sancționează raportat la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.49/2011, cu modificările și completările ulterioare, fără a depăși limitele prevăzute de aceasta.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*