Adrian-Ioan Veștea: “Avem nevoie de o viziune comună pentru a facilita accesul cetățenilor la servicii de calitate”

Adrian Veștea. FOTO Ministerul Dezvoltării

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat, astăzi, în comuna Crișan (jud. Tulcea), la ședința Consiliului Director al Asociației Orașelor din România (AOR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări și probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale în implementarea legislației existente și în derularea unor proiecte.

Cu această ocazie, ministrul dezvoltării a trecut în revistă o parte dintre măsurile legislative pe care MDLPA le-a promovat în vederea sistematizării și îmbunătățirii legislației actuale, a reducerii birocrației și a apropierii administrației de cetățeni, precum Strategia națională de dezvoltare urbană integrată pentru orașe reziliente, verzi, incluzive și competitive 2022-2035 – Politica urbană a României, situația consorțiilor administrative sau Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor.

“Avem nevoie de o viziune comună, incluzivă și orientată spre rezultate, de un cadru care să asigure convergența la nivel european și să întărească dimensiunea urbană în acord cu importanța pe care aceasta o deține pentru o guvernare eficientă. Consider că, numai împreună cu administrația locală, putem îmbunătăți cadrul legal pentru a facilita accesul cetățenilor la servicii de calitate întrucât așteptările oamenilor sunt mari, iar administrația necesită o schimbare majoră de paradigmă”, a menționat ministrul Veștea.

Totodată, au fost discutate oportunitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării și care contribuie la modernizarea orașelor, precum Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” ori Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

“În vederea asigurării cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a orașelor din România, anul trecut, prin Programul Național de Investiții <<Anghel Saligny>>, au fost aprobate spre finanțare 355 de obiective de investiții, cu o valoare totală de 3,86 miliarde lei, ale căror beneficiari sunt orașe. Prin PNDL, 920 de obiective, în valoare totală de 3,57 miliarde de lei, au beneficiari din mediul urban, iar prin PNRR au fost semnate 1.049 de contracte de finanțare cu beneficiari din mediul urban, în valoare totală de peste 1,27 miliarde de euro”, a precizat ministrul.

Tot astăzi, ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat trei contracte cu finanțare din Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 45.690.738,69 de lei. Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea unor străzi din municipiul Tulcea, extinderea rețelei de canalizare din comuna Somova și înființarea unui sistem de distribuție a gazelor naturale în comuna Greci.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*