Compania TAROM a anunțat că din cauza grevei personalului de securitate al Aeroportului Internațional Frankfurt, din data de 15 Martie 2022, traficul aerian de pe acest aeroport va fi perturbat.
În acest context, Compania TAROM anunță că programul de zbor pentru cursele cu decolare de pe Aeroportul International Frankfurt va fi afectat, suferind modificări pe perioada grevei. În acest sens, pasagerii zborului ROT 302 din data de 15 Martie 2022, FRA -> OTP, vor fi rerutaţi pe cursa TAROM din data de 16 Martie 2022.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 20 februarie – 16 martie 2023, românii vulnerabili au utilizat 155 milioane lei pentru plata facturilor la utilități, prin intermediul cardurilor de energie. În total, au fost efectuate peste 500.000 de plăți, din […]
Persoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an. În total, în 2023 […]
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Banca Transilvania S.A. intenționează să preia Idea Bank S.A. și, indirect, Idea Investment S.A., Idea Leasing IFN S.A. și Idea Broker de Asigurare S.R.L. Banca Transilvania S.A. este principala […]
Be the first to comment