Apeluri de 970 milioane euro pentru sprijinul vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități, lansate în 2023. Ministrul Marcel Boloș: „Avem în plan un pachet de servicii sociale integrate, care va cuprinde mai multe tipuri de vouchere pentru românii vulnerabili”

Marcel Boloș. FOTO MIPE

Persoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an. În total, în 2023 vor fi lansate prin acest program 10 apeluri în valoare totală de 970 milioane de euro, proiectele putând fi depuse de unitățile administrativ – teritoriale, grupurile de acțiune locală, furnizorii de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social.

„Este pentru prima dată când România are un program cu finanțare europeană special dedicat grupurilor vulnerabile și vom folosi această oportunitate pentru a sprijini vârstnicii, copiii, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale sau mamele aflate în dificultate. Am finanțat, în ultimii ani, din fonduri europene, măsuri care au îmbunătățit viața multora dintre românii cu venituri mici – pachetele cu alimente, tichetele educaționale, cardurile sociale ”Sprijin pentru România”, cardurile de energie și avem în pregătire alte măsuri similare. Dar, din păcate, 1 din 3 români este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, cele mai expuse acestui fenomen fiind grupurile vulnerabile. În acest sens, Programul Incluziune și Demnitate Socială este un instrument care ne permite să construim un sistem de servicii sociale integrate care să sprijine, pe termen lung, persoanele vulnerabile: vom finanța centre sociale integrate, servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, servicii educaționale sau de integrare pe piața muncii, servicii de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul instituționalizat, întreprinderi sociale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

La nivel de program, prioritățile sprijină grupuri vulnerabile distincte, dar cuprind măsuri integrate și interconectate, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor.

Peste 800 de milioane de euro pentru centre comunitare integrate și dezvoltarea serviciilor sociale în mediul rural

Programul Incluziune și Demnitate Socială va finanța 11 priorități de investiții:

Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității;

Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității – zona rurală;

Protejarea dreptului la demnitate socială;

Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale;

Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii;

Servicii de suport pentru persoane vârstnice;

Sprijin pentru persoanele cu dizabilități;

Servicii sociale și de suport acordate altor grupuri vulnerabile;

Inovarea socială;

Ajutorarea persoanelor defavorizate;

Asistență tehnică.

Cel mai mare buget este alocat priorității de ajutorare a persoanelor defavorizate – 980 milioane de euro – care va finanța măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil. Sprijinirea comunităților rurale beneficiază de o alocare de 815 milioane euro, din care se vor finanța centre comunitare integrate, dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale și formarea de profesioniști în domeniul asistenței sociale.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*