Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
S.N. Nuclearelectrica S.A (SNN) anunța că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a revenit la putere nominală în noaptea de 19 spre 20 septembrie.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a funcționat la putere redusă, începând cu ora 01:00, din data de 18 septembrie 2021, în vederea efectuării unor lucrări de reparație la un echipament din partea clasică, lucrările putându-se realiza doar cu unitatea la putere redusă.
Reducerea de putere controlată și realizarea lucrărilor au fost realizate în deplină siguranță conform procedurilor aplicabile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Raiffeisen Bank S.A. intenționează să preia Garanti Bank S.A. și Motoractive IFN S.A., precum și, Motoractive Multiservices S.R.L., societate deținută de Motoractive IFN S.A. Raiffeisen Bank S.A., filială a […]
Ministerul Finanțelor dã startul oficial emisiunii de titluri de stat FIDELIS VI, disponibilã pentru subscriere începând de astãzi, 15 iunie, și pânã pe data de 22 iunie 2026. Noua ediție aduce dobânzi extrem de atractive, […]
Zece jurnaliști și creatori de conținut din București, Constanța și Timișoara participă, în această săptămână, la un press trip organizat de Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO în destinația Colibița, județul Bistrița-Năsăud. Vizita […]
Be the first to comment