Comunicat de Presa

Peste 2.500 de unități de învățământ cu vulnerabilitate ridicată vor beneficia de granturi pentru reducerea și combaterea abandonului școlar în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare prin PNRR

În ședința de Guvern, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiată de Ministerul Educației. PNRAS este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de […]

Comunicat de Presa

Constantin-Daniel Cadariu: “Dezvoltarea potențialului turistic al României devine realitate doar dacă toți factorii decidenți vor urmări o strategie comună, inclusiv în operaționalizarea fondurilor europene”

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, continuă seria de consultări cu autoritățile locale și agențiile pentru dezvoltare regională, cu scopul de a identifica cele mai bune soluții care să faciliteze atragerea de fonduri europene și […]

Comunicat de Presa

CFR SA a transmis către SEAP documentația de atribuire aferentă proiectării și execuției proiectului de Electrificare și Reabilitare a liniei CF Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor

CFR SA a transmis către SEAP, în vederea verificării și validării, documentația de atribuire aferentă proiectării și execuției celui de al doilea proiect major, finanțat din PNRR – „Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale feratǎ […]