Consiliul Concurenței analizează preluarea Starcin Topco S.A.R.L, Starcin Invest SCA și Starcin GP Invest S.A.R.L de către Compagnie Saint Gobain

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care companiile Starcin Topco S.a.r.l, Starcin Invest SCA şi Starcin GP Invest S.a.r.l, toate situate din Luxemburg, vor fi preluate de către Compagnie de Saint Gobain, Franța.

Compagnie de Saint Gobain, Franța, face parte din grupul Saint-Gobain care produce şi comercializează sticlă de construcție, rigips, plafoane, izolație, mortare, ipsos și alte produse chimice pentru construcții, țevi și produse exterioare.

În România, grupul Saint Gobain are aproximativ 1.800 de angajaţi şi operează linii de producţie în douăsprezece situri industriale localizate în Călărași, Brăneşti, Ploieşti, Satu-Mare, Turda, Suceava și Vălenii de Munte, toate acestea fabricând materiale de construcții.

Companiile Starcin Topco S.a.r.l, Starcin Invest SCA şi Starcin GP Invest S.a.r.l fac parte din Grupul Chryso care desfășoară activități în domeniul producerii și comercializării produselor chimice pentru construcții.

În România, Grupul Chryso produce și comercializează: amestecuri de substanțe pentru beton, care constituie activitatea de bază a acestui grup, și aditivi pentru ciment.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*