A fost înființată „Air Oradea”, compania aeriană locală

Florin Birta și Ilie Bolojan. FOTO Consiliul Județean Bihor

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, au anunțat miercuri, 29 septembrie, într-o declarație de presă susținută la Aeroportul Oradea, înființarea companiei aeriene locale.

Compania se numește SC Air Oradea SA și este deținută de Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

„Ce urmărim prin această companie aeriană? Cu siguranță dezvoltarea transportului aerian în Oradea și în județul Bihor, atragerea investițiilor, atragerea turiștilor și, bineînțeles, crearea unei mase critice de pasageri care să frecventeze Aeroportul din Oradea. Pentru înființarea acestei companii am efectuat un business plan care va fi prezentat în următoarea perioadă, în care va fi stabilit cum va funcționa compania”, a precizat Florin Birta, primarul Municipiului Oradea.

„Urmează ca în toamna acestui an să lansăm procedura de licitație pentru închirierea echipajelor care vor opera pe aeronavele companiei. Acesta este un proiect strategic important pentru Oradea și județul Bihor pentru că, asigurând o conectivitate aeriană cu capitala țării și câteva hub-uri europene, va pune Oradea pe harta globală a dezvoltării în așa fel încât să fim mult mai atractivi pentru investiții în anii următori. Acest lucru înseamnă mai multe oportunități, salarii mai bune și o mai bună calitate a vieții”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Capitalul social al companiei nou înființate a fost stabilit la 15 milioane de lei. Primăria Oradea deține 60% din acțiuni, respectiv 9 milioane de lei, iar aportul Consiliului Județean Bihor este de 40%, respectiv 6 milioane de lei.  Compania aeriană va avea sediul la Aeroportul Oradea, într-un spațiu cu o suprafață de 6,45 m2.

Proiectul de hotârâre privind înființarea Societății AIR ORADEA a fost aprobat de Consiliul Județean Bihor astăzi, 29 septembrie, în ședința extraordinară, urmând ca Primăria Municipiului Oradea să îl supună la vot în ședința Consiliului Local de joi, 30 septembrie.

Obiectivul este ca din luna martie, anul 2022, să înceapă, cu două aeronave, operarea zborurilor Oradea – București (minim 3 zboruri/ zi în zilele lucrătoare și minim 2 zboruri/ zi în zilele nelucrătoare), iar din octombrie 2022, să devină operaționale cursele către unul sau două aeroporturi internaționale din vestul Europei (minim un zbor/zi).

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*