Pavilionul României la Expo 2020 Dubai, vizitat de către ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Emiratelor Arabe Unite

Pavilionul României la Expo 2020 Dubai. FOTO MAE

Pavilionul României la Expo 2020 Dubai a fost vizitat marți, 14 decembrie 2021, de către ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Emiratelor Arabe Unite, Alteța Sa Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, acesta fiind întâmpinat de secretarul de stat pentru relații interinstituționale Daniela Gîtman și comisarul general al Secțiunii Române la Expo 2020 Dubai, Ferdinand Nagy.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a adresat felicitări pentru excelenta organizare și coordonare a întregii manifestări expoziționale, chiar și în contextul provocărilor majore generate de pandemia de COVID-19, precum și pentru marcarea celor 50 de ani de la constituirea Emiratelor Arabe Unite, subliniind progresul extraordinar înregistrat în acești ani în plan economic, social și de dezvoltare urbană. A exprimat, de asemenea, satisfacția părții române cu privire la parcursul pozitiv al relațiilor româno-emirateze, context în care a transmis interesul pentru consolidarea cooperării dintre România și Emiratele Arabe Unite în toate domeniile, îndeosebi economic și investițional.

La rândul său, Alteța Sa Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan a mulțumit părții române pentru implicare și prezența la acest eveniment deosebit de important, organizat în premieră de Emiratele Arabe Unite în regiunea Orientului Mijlociu, Africii de Nord și Asiei de Sud. A exprimat convingerea că participarea României la Expo 2020 Dubai va fi una de succes. A salutat, totodată, dinamica relațiilor bilaterale și existența voinței politice a ambelor țări pentru aprofundarea acestora, inclusiv prin identificarea de noi oportunități de afaceri și proiecte comune de cooperare.

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Daniela Gîtman a mai participat marți, 14 decembrie 2021, la seminarul „Sustainable Romania. Local Knowledge from the Past for a Global Lasting Future”, găzduit de Pavilionul României la Expo 2020 Dubai, cu sprijinul comisarului general Ferdinand Nagy. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și a fost inclus în săptămâna tematică educațională a Expo 2020 Dubai – Knowledge & Learning Week. Seminarul a reunit prezența unor oficiali și experți din România, între care László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Doina Lemny, muzeograf onorific la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou (Paris), custodele atelierului sculptorului Constantin Brâncuși la Paris, Luis Ovidiu Popa, directorul general Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, expert în economie circulară.

În deschiderea evenimentului, secretarul de stat Daniela Gîtman s-a referit la contribuția semnificativă a trei români de valoare universală, Grigore Antipa, Constantin Brâncuși si Nicolae Georgescu-Roegen, la definirea unor modele inovatoare științe naturale, artă și bioeconomie și care au permis fundamentarea conceptelor actuale de dezvoltare durabilă. Astfel, a reliefat că, prin includerea constantă în activitatea lor a relației om-natură-societate, aceștia au influențat decisiv modul în care astăzi ne raportăm la consum, la producție și, în general, la planificarea vieții.

Referindu-se la activitatea novatoare a celor trei personalități române, secretarul de stat Daniela Gîtman a evidențiat că dezbaterile privind principiile economiei circulare s-au bazat pe ideile economistului și matematicianului Nicolae Georgescu-Roegen, care, prin dezvoltarea teoriei bioeconomice, a permis conectarea economiei la ecologie, în timp ce contribuția biologului și antropologului Grigore Antipa la economia verde a fost relevată de propunerile sale privind înființarea unei științe noi, anume geonomia. Nu în ultimul rând, a arătat că unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului XX, Constantin Brâncuși, a atras atenția, la nivel internațional, asupra valorii culturii tradiționale românești dintr-o perspectivă inovativă.

În finalul intervenției, secretarul de stat pentru relații interinstituționale Daniela Gîtman s-a referit la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, program de acțiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal şi care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu. Din această perspectivă, a arătat că adoptarea unui răspuns rapid și eficient la consecințele umanitare, de sănătate, sociale și economice ale crizei generate de pandemia de COVID-19, ca și eradicarea sărăciei în toate dimensiunile sale, constituie cea mai mare provocare globală și o precondiție pentru dezvoltarea durabilă, reziliență, justiție, pace și securitate.

În egală măsură, secretarul de stat Daniela Gîtman a prezentat contribuția activă a României la dezbaterile internaționale privind modalitățile eficiente de implementare a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. În acest context, a adresat felicitări Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, condus de consilierul de stat László Borbély, pentru primirea onorantei distincții  pentru inovație în serviciu public, în cadrul galei Forumului ONU pentru serviciul public, ediția 2021, desfășurat la 13 decembrie, la Dubai. A menționat, totodată, că distincția acordată reprezintă o recunoaștere a excelenței în servirea interesului public și contribuția semnificativă a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă la îmbunătățirea administrației publice din România pentru implementarea Agendei 2030, mai ales că în competiție au intrat 193 de țări membre ONU și 180 de inițiative.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*