Compania românească de curierat Sameday anunță extinderea în Ungaria

Lucian Baltaru, CEO și fondator Sameday. FOTO Pastel
Lucian Baltaru, CEO și fondator Sameday. FOTO Pastel

Sameday, compania românească de curierat, anunță extinderea în Ungaria. Furnizorul de servicii de curierat oferă deja clienților din Ungaria opțiuni de livrare în Budapesta și zona metropolitană, urmând ca în următoarele două luni să-și extindă acoperirea la nivel național, în toate localitățile. Operatorul român realizează astfel noi pași spre internaționalizarea operațiunilor sale și deschide totodată calea dezvoltării livrărilor transfrontaliere, facilitând accesul clienților săi la o piață nouă prin eliminarea principalei bariere de intrare pe teritorii noi a jucătorilor din e-commerce.

„2020 a fost pentru noi anul în care ne-am testat cu succes capabilitățile de scalare a modelului nostru operațional, dar și a tehnologiei dezvoltate de-a lungul timpului. Chiar dacă am ajuns la o dimensiune mare a organizației, ne păstrăm o cultură antreprenorială, bazată pe cultivarea inițiativei și încrederii. Extinderea serviciilor Sameday în Ungaria este un pas natural în evoluția companiei noastre și, cu suportul solid al tehnologiei, ne propunem, ca și în România, să dezvoltăm o infrastructură scalabilă de servicii de curierat cu livrare predictibilă, eficientă operațional și cu focus pe satisfacția clientului.” a declarat Lucian Baltaru, CEO și fondator Sameday.

Clienții Sameday din Ungaria se pot bucura atât de livrări door-to-door, cât și de serviciul easybox, ce beneficiază de o rețea funcțională de peste 200 de locații. Numărul acestora urmează ritmul de creștere din România. Cu planuri de a atinge 1000 de unități până în prima parte a anului 2022, Sameday operează deja cea mai extinsă rețea de lockere din Ungaria.

In plină pandemie, în luna mai a anului trecut, Sameday a început analiza pieței de curierat din Ungaria, iar, în luna august 2020, compania deja demarase investițiile în construcția infrastructurii operaționale. Primul serviciu pe care Sameday l-a testat în piața ungară a fost cel de lockere easybox, cunoscut și validat deja la nivel local, urmat de livrările door-to-door. Mai 2021 marchează încheierea primei etape de pre-lansare a ecosistemului Sameday, care oferă companiei de curierat mai multă flexibilitate, control integral asupra calității serviciului și posibilitatea de a accelera dezvoltarea locală.

„Suntem prima companie românească de curierat care se extinde cu operațiuni proprii peste granițele țării și vreau să mulțumesc echipei Sameday pentru curajul și dinamica cu care a abordat fiecare nouă provocare. Piața serviciilor de curierat din Ungaria este una destul de traditională, dar, în același timp, extrem de competitivă. Studiind-o cu atenție, am identificat oportunități pe care modelul nostru de business, bazat pe tehnologie, le poate valorifica cu success.”, declară Lucian Baltaru, CEO și fondator Sameday.

Hub Sameday. FOTO Pastel
Hub Sameday. FOTO Pastel

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*