Rezoluții profesionale pentru 2022, la aproape doi ani de la debutul pandemiei: Tot mai mulți candidați caută o schimbare profesională

Spațiu de birouri pentru antreprenori. FOTO StartupStockPhotos
Spațiu de birouri pentru antreprenori. FOTO StartupStockPhotos

Tot mai mulți angajați își conturează în această perioadă rezoluțiile pentru 2022 și iau în calcul o schimbare pe plan profesional. Dinamica și tendințele din piața muncii indică o intensificare a căutărilor de joburi la aproape doi ani de la debutul pandemiei.

Numărul de aplicări la joburi pe platforma BestJobs a crescut spre finalul anului cu 15% față de aceeași perioadă a anului anterior, când piața înregistra deja o evoluție față de anul anterior pandemiei, și cu 5% mai mult comparativ cu lunile septembrie și octombrie ale acestui an.

Tendința se observă în contextul în care candidații white-collar (angajați la birouri) își schimbă jobul, în medie, o dată la 2 ani, conform unui studiu recent. În cazul candidaților gold-collar (angajați cu funcții de conducere), acest lucru se întâmplă mai târziu, la aproximativ 4-5 ani de vechime la un job, și este mai degrabă susținută de dorința de dezvoltare personală decât de nevoia de schimbare profesională.

Procesul de schimbare a jobului poate dura în cazul candidaților white-collars până la 6 săptămâni, conform studiului D&D Research, în funcție de domeniu și nivelul de experiență. Conform datelor din platforma BestJobs, un candidat aplică într-o lună, în medie, la 3-4 poziții deschise.

Joburile către care se îndreaptă un număr mare de candidați sunt în domenii precum Call Center / Client service, unde au fost cazuri chiar și cu 3000 de candidați pentru o singură poziție deschisă, sau Vânzări și Administrativ / Secretariat. Competiția este mai scăzută în cazul joburilor din IT, pentru care recrutorii sunt în permanentă căutare de candidați. Iar în domeniul Medicină și Sănătate, angajatorii întâmpină dificultăți în a găsi candidații potriviți, din cauza numărului mic de specialiști, pe de o parte, dar și din cauza ofertelor mult mai atractive care vin din alte țări.

Angajatorii au accelerat și ei căutările de personal, fie pentru a acoperi poziții eliberate, fie pentru a-și extinde echipele în contextul dezvoltării activității în acest an. În primele 11 luni din 2021, companiile au realizat aproximativ 1.000.000 de contactări pe platforma BestJobs.

Pe lângă provocarea de a găsi candidații potriviți pentru joburile pe care le au disponibile, angajatorii se confruntă și cu nevoia de retenție a personalului deja existent, în contextul dinamicii din echipele existente. Mobilitatea angajaților a crescut în al doilea an pandemic, iar companiile resimt presiunea de a găsi noi strategii pentru a păstra angajații buni.

În urma unui sondaj BestJobs recent, recrutorii au răspuns că motivele care i-ar aduce promovarea ierarhică sau financiară unui angajat sunt: depășirea obiectivelor (67%), creativitatea (44%) și integritatea (33%). Alte motive care i-ar crește șansele de promovare unui angajat sunt profesionalismul dovedit în realizarea sarcinilor (33%), buna colaborare în echipă (23%) sau abilitățile de gestionare a oamenilor din echipă (22%).

Când vine vorba de recrutarea oamenilor noi, 45% dintre angajatori se uită prima dată la secțiunea dedicată experienței atunci când analizează un CV, iar alți 44% analizează inițial abilitățile descrise. Principalele abilități care fac diferența între 2 candidați cu pregătire similară sunt: abilitățile de comunicare (89%), capacitatea de adaptare (56%) și capacitatea de a lua decizii (33%).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*