Preferințele românilor când își renovează baia: care sunt cele mai căutate obiecte sanitare și accesorii

FOTO Sunday PR

În timp ce piața imobiliară și-a încetinit ritmul de creștere, tot mai mulți români încep să-și renoveze căminele actuale, conform datelor oferite de magazinul online Lavare.ro.

”În primele două luni ale anului au scăzut vânzările către persoanele juridice, dezvoltatori imobiliari, însă a crescut cererea de obiecte sanitare și accesorii în cazul persoanelor fizice, în topul preferințelor de achiziții fiind lavoarele, coloanele de duș în culori tari, bideul, precum și bateriile de chiuvetă cu design modern”, menționează reprezentanții Lavare.ro.

Baia clasică formată din obiecte sanitare albe și baterii din inox a început să piardă teren în detrimentul celor cu accente de culoare. În ultima vreme s-a înregistrat un trend ascendent în rândul achizițiilor de coloane de duș colorate și a bateriilor în culori atipice, interesul pentru bateriile de culoare neagră crescând cu 15% față de perioada anterioară. Coloana de duș și bateria sunt elemente ușor de înlocuit într-o baie, dar care au un efect de îmbunătățire al aspectului general foarte puternic. Întreaga baie devine mai elegantă dacă alegi accentele de culoare potrivite.

În primele două luni ale anului, Lavare.ro a înregistrat o creștere de 20% a căutărilor pe categoria de bideuri și lavoare, ceea ce sugerează o nouă tendință în preferințele românilor atunci când vine vorba despre amenajarea spațiului din baie.

„Față de anul anterior, a crescut interesul pentru categoria de lavoare, în detrimentul chiuvetei clasice. O altă categorie în creștere este aceea a bateriilor în nuanțe cât mai diferite precum auriu, crom sau negru. De asemenea, există o cerere în creștere față de bideuri. Urmărim să oferim clienților o gamă cât mai largă de opțiuni, motiv pentru care planul cel mai important acum este să extindem oferta de produse pe categoriile cele mai căutate”, a declarat Radu Isăilă, Business Manager Lavare.ro.

Românii pun accentul pe calitate și garanție prelungită

Cu fiecare an ce trece, românii se conving că aspectul băii este la fel de important ca acela al camerei de zi. Dincolo de obiectele sanitare principale, clienții Lavare.ro acordă o importanță deosebită bateriilor de chiuvetă pentru băi. În funcție de material și textură, ele oferă un aspect elegant, mai ales dacă ne gândim la bateriile de chiuvetă de culoare neagră sau aurie.

De remarcat este că românii au început să înlocuiască acele chiuvete clasice cu lavoarele, acesta fiind un nou mod de a aduce eleganță în spațiul din baie. Suspendate pe o mască de baie sau pe un blat, lavoarele sunt alese în funcție de cromatică, dar și de materialele din care sunt realizate. Lavoarele din ceramică sunt printre cele mai căutate pe site-ul Lavare.ro, oferta fiind generoasă.

În același timp, unul dintre motivele principale pentru care clienții Lavare.ro aleg acest magazin este acela al garanției de 5 ani pe care magazinul o asigură prin înlocuire, ci nu prin repararea produsului..

”Avem foarte mare încredere în produsele pe care le comercializăm, de aceea oferim o garanție de 5 ani prin înlocuire, și nu prin repararea produsului. Brandul cel mai important din portofoliul nostru este Invena, producător polonez lider de piață în țara de origine pe categoria de echipamente și accesorii pentru baie și bucătărie. Deși este relativ nou pe piața din România, brandul Invena câștigă în popularitate tocmai datorită calității ridicate. ” a mai completat Radu Isăilă, Business Manager Lavare.ro.

Pentru renovarea băii, Lavare.ro este mereu gata să răspundă celor mai pretențioși clienți, cu o gamă variată de produse și accesorii sanitare de la brandul Invena și alți producători de top. Invena este marca poloneză producătoare de obiecte sanitare și accesorii cu o experiență de peste 30 de ani pe piața europeană. Dacă înclini balanța spre calitate și durabilitate, intră pe Lavare.ro și ai livrare gratuită în toată țara,  împreună cu o garanție de 5 ani prin înlocuire pentru toate produsele.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*