Htss a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 32,1 mil. euro și estimează o creștere de 20% în acest an

Valentin Preda. FOTO MPR Agency

High-Tech Systems & Software (htss), companie specializată în furnizarea de servicii software de business, a încheiat anul 2022 cu afaceri de 32,1 de milioane de euro, în creștere cu 16% față de 2021. Pentru acest an, htss estimează afaceri de 40 de milioane de euro.

Cu peste 1.000 de clienți în 11 țări, htss dezvoltă produse software de business pentru companii din industrii precum healthcare, retail, logistică sau financiar, fiind lider de piață în România pe segmentul soluțiilor software pentru farmacii, cu o cotă de peste 38%.

Htss lansează în 2023 farmacia viitorului

Dacă anul trecut, htss a lansat la nivel internațional două noi produse: mindclass – platformă de e-learning și shiftin – software de programare automată a angajaților în ture de lucru, unul dintre cele mai așteptate evenimente din acest an la nivelul grupului este reprezentat de lansarea unei noi soluții de gestiune pentru farmacii care va deservi, în primă fază, clienții actuali ai htss din România și în alte țări din Europa.

„Ne dorim să trecem de la statutul de furnizor de POS la cel de farmacie a viitorului, îmbinând tehnologia proprie cu diverse alte inovații care includ recunoaștere facială, vending machines, dispensing machines, iBeacons și afișaje digitale care să stimuleze personalizarea la POS, precum și integrarea între POS și alte surse de date despre clienți, pentru a impulsiona cross-selling-ul.

Noua soluție de gestiune pentru farmacii va veni cu funcționalități integrate de servire a clientului și în zona de retail și executare a strategiei de business în magazinele proprii, cu deservirea și păstrarea clienților angro independenți. Vom pune la dispoziția farmaciilor noi procese complexe de raportare, tablou de bord, matrice de date, analize de previzionare, analize prescriptibile, interogare ad hoc și analiză, analize OLAP multidimensionale, precum și analize predictive. Nu în ultimul rând, modulul de e-commerce reprezintă un adevărat portal de farmacie online, cu o componentă puternică de configurare a magazinului online, care va permite farmaciilor să implementeze politici moderne de atragere a clienților din mediul virtual,” afirmă Valentin Preda, Chief Retail Officer htss. 

Htss continuă să angajeze specialiști IT

Chiar dacă, în ultimele luni, unele dintre cele mai mari companii de tehnologie au anunțat disponibilizări în masă, strategia de resurse umane a htss rămâne una de creștere. Astfel, potrivit lui Valentin Preda, htss pregătește noi angajări care să susțină eforturile companiei privind dezvoltarea internațională.

„În 2021, grupul htss era format dintr-o echipă de 400 de specialiști. Până la finalul acestui an ne-am propus să creștem cu 50%, până la 600 de angajați. Așadar, departamentul nostru de resurse umane este în continuă căutare de programatori IT. Ne uităm atât după specialiști cu experiență cât și după programatori aflați în primii ani ai carierei. În funcție de nivelul de pregătire, viitorii noștri colegi vor beneficia de programe speciale de training, în cadrul propriei noastre academii IT, cu ajutorul căreia ne asigurăm că echipa noastră asimilează tehnologiile emergente precum Inteligența Artificială sau Machine Learning, tehnologii pe care le folosim în dezvoltarea produselor proprii,” adaugă Valentin Preda.

Despre High-Tech Systems & Software: htss este o companie ICT specializată în furnizarea de soluții software de business. Înființată în 2012, htss și-a dezvoltat rapid portofoliul de clienți datorită preocupării pentru inovare, suport rapid și de calitate. Astăzi, portofoliul companiei numără peste 1000 de clienți din 11 țări, printre cele mai căutate soluții proprii fiind telemedica – soluție de telemedicină; omnimedica – solutie software pentru clinici si spitale; shiftin – software de planificare automată a turelor de lucru sau mindclass – platformă de e-learning.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*