NN Pensii rămâne parte din compania internațională NN Group, listată la bursa din Amsterdam, și continuă să administreze direct economiile pentru pensie din Pilonul II pentru peste 2 milioane de participanţi

NN România. FOTO Facebook
NN România. FOTO Facebook

NN Pensii administrează direct activele nete din conturile de Pilon II ale celor peste 2 milioane de participanți la fondul NN, în valoare totală de peste 31 de miliarde de lei la finalul lunii martie 2022, reprezentând aproape 35% din piață, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară.

NN Pensii activează pe piața pensiilor administrate privat din România încă de la lansare, în 2007, și este un investitor semnificativ pe termen lung care urmărește să maximizeze economiile pentru pensie ale participanților săi. Acest lucru înseamnă strategii de investiții prudente și responsabile, în limitele prevăzute de legislația specifică aplicabilă Pilonului II, cu obiectivul să asigure o evoluţie sustenabilă a valorii conturilor.

NN Pensii face parte din NN Group, compania internațională de servicii financiare cu o istorie de peste 175 de ani și prezență puternică în 11 țări, listată la bursa Euronext din Amsterdam din 2014. În România, NN Group oferă asigurări de viață și de sănătate și pensii facultative prin NN Asigurări de Viață, pensii private obligatorii prin NN Pensii și asigurări de locuinţă prin NN Asigurări și intermediere de credite ipotecare prin NN Lease.

În data de 11 aprilie 2022, NN Group a finalizat vânzarea companiei de management al investițiilor NN Investment Partners în toate ţările în care operează, inclusiv România. Ca urmare a tranzacției, NN Investment Partners este deținută integral de Goldman Sachs Group, Inc. și continuă să funcționeze independent de NN. Celelalte companii din NN România rămân parte a NN Group, fără legătură cu tranzacția.

Mai departe, colaborarea NN Group cu NN Investment Partners continuă printr-un parteneriat strategic pe o perioadă de zece ani prin care NN Investment Partners și Goldman Sachs Asset Management vor continua să asigure servicii de administrare a investițiilor pentru NN Group. Pentru clienții NN din România, aceste servicii se referă exclusiv la administrarea activelor pentru asigurările de tip unit-linked.

Pentru participanții la Fondul de Pensii Administrat Privat NN nu se schimbă nimic. NN Pensii continuă să fie parte din NN Group și să administreze direct economiile pentru pensie ale participanților, la fel ca până acum.

Pilonul II garantează românilor contribuțiile nete

Sistemul de pensii private obligatorii Pilon II este gândit și riguros reglementat pentru a proteja economiile participanților. Românii au garanția că, atunci când vor ieși la pensie, vor primi cel puțin suma contribuțiilor istorice nete. Pentru a putea oferi o astfel de garanție, administratorii constituie provizioane și contribuie cu sume importante către Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private, ambele aducând o siguranţă suplimentară pentru economiile de pensie ale românilor. În același timp, există o separare juridică și patrimonială foarte clară între banii din conturile de pensie ale participanților și banii administratorului așa încât economiile pentru pensie ale oamenilor să nu fie afectate indiferent de situația administratorului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*