FOTO VIDEO O paradă a motocicliștilor și una a autoturismelor de epocă, la Zilele Călărașiului

Parada motocicliștilor la Zilele municipiului Călărași. FOTO

O paradă a motocicliștilor și una a autoturismelor de epocă au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute cu ocazia Zilelor municipiului Călărași.

Sâmbătă, în prima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Călărași – 426 de ani atestare documentară, primarul Marius Dulce a înmânat în cadrul unei ceremonii oficiale titlul de “Cetățean de onoare al Municipiului Călărași”, cea mai înaltă distincţie ce poate fi acordată unei persoane de către Consiliul Local, unor personalități din domeniile medical și didactic pentru merite deosebite în activitatea desfășurată. E vorba de doctorul Gheorghe Paul Gașpar, doctorul Cristian Gheorghe Giurcă și profesorul Gheorghe Stoianovici. O distincție similară i-a fost conferită și lui Nicolae Dragu, ales “cetățean de onoare al municipiului” în anul 2009.

De asemenea a fost conferit titlul de “Cetățean de onoare post-mortem al Municipiului Călărași” profesorului Sorin Danciu și ing. Daniel Ștefan Drăgulin, primar al Călărașiului în perioada 2012 – 2020.

De asemenea, sâmbătă, a avut loc și o paradă a autoturismelor de epică pe străzile din Călărași. Acestea au urmat traseul: parcare BRICO DEPOT – Str. Sloboziei – Str. București – B-dul Republicii – B-dul N. Titulescu – Str. București (către SIDERCA) – Str. București – platoul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Totodată, duminică, s-a desfășurat o parada a motocicliștilor. Acestea au putut fi admirați pe următorul traseu: parcare NAVROM – Str. Dobrogei – Str. Independenței – Str. Portului – B-dul Republicii – B-dul Cuza Vodă – Str. București (către SIDERCA) – stația PECO ORIZONT – Str. București – platoul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a afirmat că și-ar fi dorit să aibă loc mai multe manifestări cu acest prilej, dar nu s-a putut din cauza pandemiei.

“Ne-am fi dorit, desigur, manifestări culturale, artistice și sportive reprezentative pentru urbea noastră, dar, din păcate, vremurile nu țin cu noi. De aceea, împreună cu colegii mei din primărie am pregătit pe parcursul a două zile o serie de evenimente care se vor desfășura respectând măsurile specifice de protecție în actualul context epidemiologic”, a spus primarul Marius Dulce.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*