Undă verde pentru The Suburb: cel mai mare și mai modern proiect imobiliar din Buftea

FOTO Sunday PR

Comnord Development, unul dintre cei mai mari și dinamici dezvoltatori imobiliari din România, anunță lansarea oficială a proiectului “The Suburb”, un cartier rezidențial în localitatea Buftea, poziționat  la doar 15 minute de București.

Lucrările au fost programate să înceapă din luna Martie a acestui an, investiția urmând să depășească 35 de milioane de euro. Grupul de companii Comnord se distinge prin faptul că oferă garanția unui dezvoltator recunoscut pe piața din România, cu o activitate de peste 30 de ani. Vânzările proiectului vor fi asigurate de catre compania Kingsmen Estate, agenție imobiliară cu experiență pe piața de locuințe premium.

Astfel, consultanța de specialitate va fi pusa in valoare viitorilor proprietari, în vederea stabilirii celei mai bune opțiuni locative.

“Suntem foarte entuziaști în privința acestui nou proiect pe piața rezidențială. Are toate calitățile pentru a genera un nou pol de dezvoltare imobiliară în Buftea și pentru a schimba dinamica zonei. Amplasamentul e perfect, făcând abstracție de aglomerația Bucureștiului, dar cu un acces extrem de facil și fără deconectarea de la efervescența unui oraș cosmopolit precum capitala României. Calitatea  construcției este la standarde superioare,  finisajele sunt atent alese, iar prețurile mai mult decât competitive. În plus, în Buftea există toate facilitățile necesare de shopping, relaxare, educație (creșă, grădinițe, școli și licee) și multe alte atracții. Toate aceste facilitați vor  genera interesul celor care doresc să schimbe peisajul urban din București cu un loc rezidențial mult mai calm și liniștit ce întrunește toate elementele unei vieti de calitate”, au declarat Bogdan Gabriel Cambera si Tudor Mihai, Managing Partners Kingsmen Estate.

Amplasat într-una dintre cele mai efervescente zone din Buftea, pe o suprafață de 47,500 metri pătrați, The Suburb este un concept modern pe piața imobiliară și va fi deveni rapid un reper urban pentru bucureștenii care își doresc un alt stil de viață.

The Suburb este pregătit să devină destinația numărul 1 pentru persoanele active care își doresc să evadeze din aglomerația Bucureștiului departe de trafic și agitație, bucurându-se de același confort precum locuitorii din București,  la câteva minute distanță de zonele de relaxare și shopping, de unitățile de învățământ sau centrele medicale.

De ce să alegi The Suburb

Situat la 5 minute distanță de Gara Buftea, The Suburb dispune in cele 4 faze de construcție  de peste 500 de apartamente, de la garsoniere eficient gândite până la apartamente spațioase de patru camere sau duplexuri elegante. Iar unul din punctele forte al noului ansamblu de locuințe îl constituie prețul, unul imbatabil pentru această  perioadă, mai exact 1.110 euro/metru pătrat util, alături de numeroase alte beneficii și facilități, specifice unei comunități private.

Fără îndoială, prețul va accesa într-o proporție foarte mare noile schimbări legislative ale aplicării TVA-ului de 5% si Programul Prima Casa.

Proiectul rezidențial The Suburb va beneficia atât de arhitectura modernă,  finisaje de calitate și locuri de parcare individuale situate în suprateran, cât și de proximitatea centrelor comerciale, grădinițelor, școlilor, liceelor, clinicilor medicale, sălilor de sport, locurilor de joacă și zonelor de relaxare binecunoscute – Domeniul Stirbey, lacul și pădurea Buftea.

Gândite și proiectate cu atenție, blocurile sunt construite după principiile actuale de design, ghidate de nevoile reale ale clientului modern: lumină naturală, liniște, confort, eficiență și comuniune cu natura. Totodată, proiectul realizează mixul perfect dintre natură și urban, mai ales că Buftea se află printre orașele cu cea mai mare suprafață de spațiu verde per locuitor în România, dar este și una dintre zonele urbane din țara noastră cu cea mai  bună calitate a aerului.

Accesibilitate

Proiectul rezidențial The Suburb este la 5 minute de mers pe jos de Gara Buftea cu  34 trenuri  dus-întors zilnic  pe ruta Buftea – București,  oferind o soluție accesibilă la transportul personal cu mașina.

De asemenea, cele două linii de autobuz amplasate la 5 minute de mers pe jos din proiect  asigură periodic legătura cu orașul București.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*