Totul Pentru Casa Ta 2024 – revoluția verde din domeniul construcțiilor, amenajărilor interioare și exterioare – are loc între 14 – 17 martie, la ROMEXPO

Totul pentru casa ta. FOTO Romexpo

În perioada 14 – 17 martie, ROMEXPO organizează Totul Pentru Casa Ta 2024 – conceptul home & deco care reunește tematicile târgurilor: Construct Ambient Expo, Romtherm, Mobila Expo și Expo Flowers & Garden.

Timp de 4 zile, ai ocazia să explorezi standuri pline de idei creative, să te lași captivat de culori și texturi și să descoperi proiecte spectaculoase pentru amenajarea spațiului de lucru sau de locuit.

La Totul Pentru Casa Ta 2024 întâlnești experți în construcții, arhitectură, design interior și exterior, producători de mobilier de calitate și creatori de decorațiuni unice, care îți oferă posibilitatea de a te inspira dintr-o varietate de stiluri și concepte.

Construct Ambient Expo 2024 pune accentul pe ideea de sustenabilitate în construcții și amenajare interioară și exterioară, utilizarea materialelor ecologice și a tehnologiilor prietenoase cu mediul, într-un demers comun de a reduce semnificativ impactul asupra resurselor naturale.

Pe lângă partea expozițională, Construct – Ambient Expo este și o platformă de dezbatere, în care constructorii, proiectanții, arhitecții și specialiștii în design prezintă evoluția sectorului home & deco și necesitatea digitalizării proceselor de planificare și construcții, ce servesc la optimizarea activităților și reducerea costurilor.

Romtherm 2024 promovează integrarea principiilor sustenabilității și inovației în domeniul instalațiilor din România, adoptarea unor abordări responsabile pentru mediu și utilizarea tehnologiilor de top pentru construirea unui viitor durabil și smart.

În plus, evenimentul prezintă instrumentele care reduc amprenta de carbon și optimizează consumul de energie. Sistemele de încălzire, ventilație, aer condiționat, alimentare cu apă și sanitare sunt zone cheie în care inovațiile tehnologice pot aduce beneficii semnificative.

Mobila Expo 2024 se adresează celor care doresc să găsească și să achiziționeze direct de la companii producătoare, la prețuri avantajoase, diverse tipuri de mobilier destinate locuinței sau biroului.

Expo flowers & garden 2024

Manifestarea prezintă evoluția sectorului amenajărilor peisagistice și orientarea spre sustenabilitatea spațiilor verzi durabile. În cadrul expoziției, sunt prezentate proiecte de grădini cu plante autohtone, sisteme de irigare eficiente și tehnologiile care asigură o gestionare eficientă a apei.

Pentru profesioniștii din domeniu, Totul Pentru Casa Ta 2024 reprezintă locul ideal pentru networking și parteneriate cu furnizorii de top. Nu rata ocazia de a face parte din această experiență captivantă și de a construi legături cu profesioniștii din industria home & deco.

Program de vizitare:

14 – 16 martie, în intervalul orar 10:00 – 18:00

17 martie, în intervalul orar 10:00 – 16:00

Bilet intrare: 20 lei/zi

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*