Studiu MKOR: 7 din 10 angajați români și-ar schimba locul de muncă pentru un salariu mai mare

Spațiu de birouri. FOTO 12019
Spațiu de birouri. FOTO 12019

Conform datelor oferite de MKOR Consulting prin intermediul studiului Employee Sentiment 2023 angajații au avut parte de stabilitate la locul de muncă în ultimele 12 luni. Iar optimismul se menține și în noul an: peste jumătate dintre participanții la studiu consideră că nu au motive de îngrijorare privind jobul în 2023.

Pe lângă siguranța locului de muncă, în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022 au rămas neschimbate în percepția angajaților și alte aspecte ale vieții profesionale: oportunitățile de dezvoltare (59%), pachetul salarial (52%), beneficiile (63%) și flexibilitatea regimului de muncă (61%).
Schimbări au apărut privind volumul de muncă resimțit, care a crescut pentru 4 din 10 persoane. Modificarea gradului de încărcare a avut loc în contextul în care numărul de colegi a rămas același pentru peste jumătate (55%) dintre respondenți.

În plus, dinamica vieții profesionale în ansamblu pare să fi impactat dispoziția angajaților, moralul redus al echipei fiind resimțit mai ales de persoanele cu venituri mici (53%) și cei cu copii (45%).

Chiar dacă schimbarea jobului nu este în plan la început de 2023 pentru 1 din 2 angajați, aceștia ar fi totuși dispuși să accepte o nouă propunere de colaborare pentru: un salariu mai competitiv (7 din 10 angajați), mai multe beneficii extrasalariale (35%) și o siguranță mai ridicată a locului de muncă (28%).

Cariera este însă o prioritate pentru persoanele tinere și cele cu venituri mari, cântărind mai mult decât siguranța locului de muncă în decizia de renunțare la jobul actual.

“După doi ani de pandemie, izbucnirea războiului din Ucraina și contextul economic incert care a urmat, piața muncii din România se regăsește la începutul lui 2023 într-un context în premieră.

De altfel, în cadrul studiului pe care l-am realizat la final de an, am observat că una dintre principalele îngrijorări ale românilor în contextul economic din 2022 a fost nivelul venitului individual / familial.

Așadar, ne-am dorit să înțelegem cum afectează acest aspecte piața muncii autohtonă. Iar prin intermediul studiului Employee Sentiment, am obținut date direct de la sursă în ceea ce privește îngrijorările, așteptările și planurile angajaților din România în 2023.”, menționează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting.

Metodologia studiului

Datele sunt extrase din studiul Employee Sentiment 2023, realizat de MKOR Consulting prin intermediul Panelului MKOR.

Eșantion: N=530 respondenți, reprezentativ național pe criterii de gen, vârstă și distribuție geografică

Target: populație generală, 18-65 ani

Metodă de cercetare: sondaj (CAWI)

Instrument de cercetare: chestionar

Abordare: online, prin panelul propiu MKOR

Perioada: noiembrie 2022

Despre MKOR Consulting 

MKOR Consulting este o agenție de cercetare de piață inovativă, care combină experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business. În activitatea sa, MKOR Consulting acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate perspective asupra pieței.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*