SafeFleet, unul din cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a flotei auto din România, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de aproximativ 24 mil. RON, în creștere cu 13% față de anul precedent. Pentru anul curent, compania are în plan creșterea afacerilor cu aproximativ 17% și consolidarea poziției pe piețele în care activează.
În prezent, Safefleet a ajuns la peste 100.000 de vehicule monitorizate, active constant pe platformă, atât pe plan local, cât și extern. Compania are o prezență puternică în România, Italia și Polonia, contribuind la gestionarea și monitorizarea eficientă a flotelor de vehicule din aceste țări. Totodată, SafeFleet a încheiat anul cu un număr de peste 100 de angajați, având echipe de vânzări dedicate în fiecare dintre țările menționate.
„Evoluția pozitivă pe care am înregistrat-o anul trecut demonstrează angajamentul nostru pentru excelență și inovație, precum și capacitatea de a răspunde cu succes cerințelor pieței. Rezultatul reflectă eforturile și dedicarea întregii echipe în atingerea obiectivelor noastre strategice și ne motivează să continuăm pe această traiectorie de succes în viitorul apropiat. Chiar dacă am întâmpinat și provocări în 2023, suntem încrezători în capacitatea noastră de a transforma aceste obstacole în oportunități și de a continua să ne dezvoltăm și să prosperăm într-un mediu comercial dinamic și imprevizibil”, a declarat Claudiu Suma, CEO SafeFleet.
Potrivit reprezentanților, evoluția companiei a fost influențată anul trecut de un mediu de afaceri dinamic și provocator, în care SafeFleet și-a concentrat eforturile pe diverse aspecte cheie, precum inovația produselor/serviciilor (ex. interfațarea API cu alte platforme ERP sau logistica) sau extinderea prezenței pe piață. În ceea ce privește oportunitățile, compania a identificat un interes crescând din partea consumatorilor, ceea ce a reprezentat o sursă importantă de creștere.
Clienții SafeFleet activează în diverse industrii, de la transport internațional / intern / de persoane, utilități, construcții, agricultură, până la distribuție, transport de valori, închirieri auto etc. La nivel procentual, cca. 48% provin din domeniul transporturilor, în timp de 24% din sectorul distribuției, 18% din sectoarele agricultură și construcții, iar 10% din alte industrii.
Pentru 2024, compania are în plan creșterea cifrei de afaceri cu aproximativ 17%, consolidarea poziției pe piețele pe care activează, alături de identificarea regiunilor sau țărilor care oferă noi oportunități de creștere. De asemenea, odată cu expansiunea teritorială, SafeFleet urmărește să își mărească echipa în următoarea perioadă, având în vedere poziții din diverse domenii precum R&D, vânzări și marketing.
Noi integrări ale soluției OBU One – automatizarea plății vinietei pentru flotele de autobuze care tranzitează Ungaria
Începând cu luna aprilie a acestui an, Safefleet pune la dispoziția clienților automatizarea plății vinietei în Ungaria, pentru flotele de autobuze, prin intermediul soluției OBU One.
OBU All-In-One dezvoltat de SafeFleet este un aparat autorizat de EETS (SETRE) pentru plata unică a taxelor de drum ce revin transportatorilor români care tranzitează alte țări din Europa. Aparatul poate fi folosit transfrontalier și elimină nevoia achiziționării unor viniete temporare, având acoperire în Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Ungaria.
Soluția OBU One este utilizată în prezent de cca. 750 de clienți, cu peste 13.500 de echipamente vândute.
Be the first to comment