Ministrul Marcel Boloș, dupã discuțiile cu reprezentanții sindicatelor: “Am trasat concluziile împreunã. Toate salariile sunt plãtite la timp și nu vor fi disponibilizãri”

Marcel Boloș. FOTO MIPE

Ministrul Marcel Boloș a avut o întâlnire cu reprezentanții principalelor sindicate din domeniul finanțelor publice. În cadrul discuțiilor, ministrul și-a reafirmat angajamentul de a menține un mediu de lucru optim și condiții mai bune pentru toți angajații.

„A fost o discuție în care am reafirmat angajamentul pe care mi l-am asumat și ieri fațã de colegii din minister. Nu va fi dat nimeni afarã și nu vor fi puși sã dea concurs. Am semnat și un proces-verbal în acest sens. Toate plãțile au fost fãcute, pentru ca oamenii sã își primeascã banii la timp. Recunosc eforturile și dedicarea de care este nevoie zi de zi și sunt hotãrât sã mã asigur cã munca celor responsabili este apreciatã corespunzãtor.

Am luat în considerare sugestiile și feedback-ul primit de la reprezentanții sindicatelor și am identificat câteva direcții cheie pe care le vom urmãri în perioada urmãtoare. Cu toate acestea, ei știu mai bine decât orice altã instituție cât de necesarã este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Dupã o dezbatere constructivã, s-a ajuns la urmãtoarele concluzii:

1. Nu vor exista disponibilizãri la nivelul aparatului propriu MF și unitãți subordonate. Pentru funcțiile de conducere afectate de proiectul privind reducerea cheltuielilor se va asigura transformare/înființare în situația în care nu existã posturi vacante necesare.

2. Elaborarea proiectului de ordonanțã de urgențã pânã la data de 21 august 2023 pentru egalizarea salariilor de bazã la nivelul maxim aflat în platã, luând în calcul sentințele judecãtorești. Sindicatele vor înainta Ministerului Finanțelor jurisprudența relevantã pânã în data de 17 august 2023.

3. Întreprinderea tuturor mãsurilor legale necesare pentru cuprinderea în viitoare lege a salarizãrii familiei ocupaționale distincte „finanțe” datoritã specificitãții, complexitãții și importanței angajaților din domeniul finanțelor publice.

4. Formarea unui comitet de lucru alcãtuit din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai sindicatelor, cu scopul de a elabora și implementa statutul angajatului în finanțe publice.

5. Înființarea, prin reorganizarea structurilor existente din ANAF și aparatul central, a unui Institut Național de Fiscalitate, cu rol în formarea continuã și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice.

Ministerul Finanțelor va asigura transparența și comunicarea deschisã cu reprezentanții sindicatelor pe parcursul implementãrii reformelor și va ține cont de feedback-ul acestora în procesul decizional.

Se vor organiza sesiuni periodice de consultãri între Ministerul Finanțelor și reprezentanții sindicatelor pentru a monitoriza progresul implementãrii mãsurilor și pentru a face ajustãri dacã este necesar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*