Ministerul Finanțelor lanseazã IMM Invest Plus, dupã aprobarea Comisiei Europene

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri, cu o valoare de 4 miliarde de euro, coordonate de Ministerul Finanțelor, au primit astãzi, 9 septembrie 2022, aprobarea Comisiei Europene. Programele se deruleazã prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

“Aprobarea de astãzi a Comisiei Europene se traduce simplu: încã 4 miliarde de euro pentru economia româneascã! Lansarea noului program IMM INVEST PLUS va contribui la dezvoltarea economiei românești, prin atragerea de capital cu cele mai mici costuri de finanțare de pe piațã, pentru un numãr estimat de beneficiari de aproape 25.000.
Aceastã schemã de ajutor de stat va permite pãstrarea locurilor de muncã, va asigura viabilitatea și va contribui la dezvoltarea activitãții IMM-urilor și a întreprinderilor beneficiare cu capitalizare de piațã medie. Sprijinim mediul privat și vom continua sã facem acest lucru, așa cum ne-am angajat de la bun început, IMM-urile fiind unul dintre principalii piloni ai dezvoltãrii economice”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Astfel, începând de luni, 12 septembrie 2022, antreprenorii sunt invitați sã se înscrie pe platforma www.imminvest.ro, pentru a accesa fondurile puse la dispoziție prin intermediul Programului IMM INVEST PLUS, utilizând oricare din componentele sale: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST.  Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toatã durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadã de pânã la 12 luni.
Prin schema de ajutor de stat pusã la dispoziție de cãtre Ministerul Finanțelor și operaționalizatã prin FNGCIMM, FRC și FGRC, plafonul de garantare al programului a fost majorat cu peste 10 miliarde de lei, la 17,75 miliarde de lei, iar schema de ajutor de stat sub formã de granturi depãșește 1,9 miliarde lei.
Conform prevederilor Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat, schema de ajutor de stat poate fi accesatã pânã la data de 31 decembrie 2022 și oferã accesul la finanțãri de maxim 10 milioane lei pentru proiectele de investiții/beneficiar și de maximum 5 milioane pentru capital de lucru. Procentul de garantare poate atinge pânã la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximã a finanțãrilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiții și de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.
Ajutoarele de stat pot ajunge pânã la 500.000 Euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole, unde beneficiarii pot primi pânã la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.
Informații suplimentare despre Programul IMM INVEST PLUS
Componenta IMM INVEST ROMÂNIA faciliteazã accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piațã medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de pãrți sociale și acțiuni.
Componenta AGRO IMM INVEST este dedicatã întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piațã medie, inclusiv profesioniștii, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.
Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichiditãților și finanțarea investițiilor de cãtre IMM-uri, inclusiv start-up-uri, din zona urbanã care activeazã în sectoare productive.
Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunãtãțirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediul implementate de:
1.        IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare de piațã medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitecturã
2.        Unitãți Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*