Guvernul a aprobat noi facilităţi fiscale și non-fiscale și un mediu de lucru simplificat pentru dezvoltarea economiei sociale

Guvernul României.FOTO Guvern

Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.219/2015 privind economia socială, cu scopul de a crea un mediu favorabil de dezvoltare a acestui sector, având în vedere că întreprinderile sociale oferă un răspuns adaptat unor probleme sociale complexe. Aceste întreprinderi creează locuri de muncă și oportunități de angajare pentru tinerii aflați în situații de risc, pentru femei și persoane cu dizabilități, oferindu-le instruire profesională teoretică și practică, pregătire pentru locul de muncă și mentoratul necesar pentru a intra pe piața muncii și pentru a avea o carieră pe termen lung.

Actul normativ aprobat de Guvern prevede dezvoltarea acestui sector prin îmbunătățirea ecosistemului de funcționare, reglementarea cadrului strategic de dezvoltare, crearea de facilităţi fiscale și non-fiscale și prin promovarea ca al treilea sector între public și privat cu o dinamică relativ proprie.

Una dintre modificări dă posibilitatea adaptării domeniului economiei sociale la toate categoriile de entități care se pot atesta ca întreprindere socială, prin includerea în definirea acestui sector a termenului ”incluziune socială” și prin completarea prevederii privind distribuirea limitată a profitului sau “excedentului” către asociaţi sau membri.

Ordonanța adoptată de Executiv clarifică și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderea socială atestată și modifică condițiile de acordare a atestatului de întreprindere socială.

Astfel, a fost eliminat cumulul privind procentul de 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil și din timpul efectiv lucrat al tuturor angajaților, în sensul criteriului alternativ: 30% din numărul personalului angajat sau membrilor cooperatori, aparținând grupului vulnerabil, sau timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor.

Condițiile de acordare a atestatului de întreprindere socială au fost modificate pentru stimularea de noi întreprinderi sociale și pentru sustenabilitatea celor existente, fiind diminuat procentul alocat rezervei statutare sau realizării scopului social de la minimum 90% la minimum 70% din profitul/excedentul realizat.

În vederea susţinerii activităţii întreprinderilor sociale s-a decis dezvoltarea și diversificarea surselor de finanțare prin:

facilități din partea autorităților locale;

modificarea şi completarea legii prin includerea întreprinderilor sociale, alături de întreprinderile sociale de inserţie, ca beneficiari ai prevederilor  Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru angajarea tinerilor cu risc de marginalizare socială, beneficiind de facilităţile prevăzute de lege pentru această categorie de angajatori ;

introducerea posibilității ca întreprinderile sociale să beneficieze de subvențiile în cuantum de 2.250 de lei acordate pentru încadrarea în muncă pe durată nedeterminată, a absolvenţilor, inclusiv din rândul persoanelor cu handicap, ori a șomerilor în vârstă de peste 45 de ani, şomerilor care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, a celor de lungă durată sau tineri NEET;

subvenționarea cheltuielilor cu formare profesională pentru angajații care aparțin grupului vulnerabil, în procent de 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională, din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

Totodată, pentru încurajarea dezvoltării activității întreprinderilor sociale, au fost extinse facilitățile și oportunitățile de finanțare pentru toate aceste entități, prin includerea surselor de finanțare publice și/sau private, naționale ori internaționale.

Actul normativ prevede și actualizarea rolului economiei sociale în: dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea incluziunii și coeziunii sociale, tranziția către economia circulară și inovarea socială, implicarea persoanelor din grupul vulnerabil în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, accesul persoanelor din grupul vulnerabil la resursele și serviciile comunităţii.

Din datele înregistrate în Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale (RUIES), administrat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, reiese că în perioada 2016-2021 au fost eliberate 2.485 atestate de întreprindere socială și 136 mărci de întreprindere socială de inserție.

Îmbunătățirea legislației privind economia socială este una dintre reformele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României pe care Ministerul Muncii și Solidarității Sociale trebuie să o finalizeze până la sfârșitul trimestrului al II al anului 2022.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*