Campania națională “Reciclăm în România” a ajuns la final

Mircea Fechet. FOTO Ministerul Mediului

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat astăzi, la București, la Conferința finală ”Reciclăm în România”, dedicată promovării campaniei privind colectarea separată.

La eveniment au mai participat Ligia Deca, ministrul educației, și Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, reprezentanți ai instituțiilor subordonate ale MMAP, ai autorităților locale, experți în problemele de mediu și în domeniul reciclării deșeurilor din Regiunea de dezvoltare București-Ilfov.

În cadrul evenimentului au fost prezentate câteva cifre relevante ale sondajului ”Percepții, atitudini și comportamente cu privire la reciclarea și colectarea separate a deșeurilor” realizat în luna iulie 2023, de Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS, la nivel de primării și pe un eșantion de 1078 de respondenți din rândul populației de peste 18 ani.

Conferința a avut ca speakeri aceiași parteneri importanți care ne-au fost alături în acest tur de forță prin cele 8 regiuni de dezvoltare cu scopul de a promova o politică de prevenire a generării deșeurilor și de integrare a unor măsuri eficiente de gestionare a acestora, precum: Raul Pop – manager programe Asociația ECOTECA, Ionuț Georgescu – fondator FEPRA, Cristian Pocol – președinte Asociația Respo DEEE, Dr. Radu Merica – director general RER Ecologic Group, Anca Marinescu – Corporate Affairs&Public Relations Manager RetuRO SGR, Geanin Șerban – președinte OIREP Ambalaje, Alexandra Ghenea – director executiv Coaliția PRO DEEE, Marius Costache – director general Green Group. Mihai Drăgan, directorul Direcției Comunicare a MMAP a prezentat în cifre impactul mediatic al campaniei.

”Reciclăm în România” a pornit de la nevoia de a determina o schimbare pe întreg lanțul de gestionare a deșeurilor, mai bine spus, a resurselor pentru că unul dintre mesajele ce mi-ar plăcea să rămână în urma campaniei este că deșeurile trebuie privite ca resursă. Pentru asta toate verigile din lanț trebuie să conștientizeze valoarea deșeului o dată ce acesta revine în circuitul economic, valoarea neprețuită a eliminării deșeului dăunător din mediul înconjurător și faptul că primul pas din întreg lanțul de reciclare este colectarea separată a deșeurilor, în gospodării și apoi la ridicare, depozitare și mai departe.

Discutăm astăzi despre o campanie prin care ne-am propus o creștere a gradului de informare în rândul populației, dar și schimbarea comportamentului atunci când vorbim despre colectarea separată. Ce cred eu că am reușit, și pentru asta țin să mulțumesc în special reprezentanților mass-media, este că am pus problema reciclării și a colectării separate mai sus pe agenda publică.

Cu siguranță astăzi, față de acum un an și față de ultimii ani, vorbim mai mult despre ce facem cu deșeurile. Ne preocupă mai mult ce putem face cu PET-ul, ne preocupă mai mult faptul că deșeurile trebuie gestionate corect. Aici sesizăm o îmbunătățire semnificativă și mi-ar plăcea să continue acest trend. În realizarea spoturilor am încercat să ieșim din tiparele altor campanii de informare derulate de instituții publice. Am folosit un ton prietenos și am făcut apel la umor pentru a vorbi despre un lucru foarte serios.

Am ajuns la peste 8 milioane de români prin intermediul televiziunilor naționale și al posturilor de radio, la ore de maximă audiență, iar prin intermediul platformelor de socializare la peste 6 milioane de utilizatori. Pe de altă parte, cifrele sondajului evidențiază faptul că românii declară în proporție de 68% că separă sticla de deșeurile menajere, 54% colectează hârtia separat și 74% plasticul.

Comparativ cu sondajul realizat în 2021, indicatorii au crescut cu 6 puncte procentuale la plastic, cu 15 puncte procentuale la sticlă și cu 10 puncte procentuale la hârtie. Separarea resturilor alimentare este iarăși o surpriză plăcută în cifre. De la 13% cum declarau românii că separă aceste deșeuri de restul deșeurilor, am ajuns la 28%, după aproape un an de campanie. Practic am dublat raportul celor care nu mai amestecă resturile alimentare cu alte tipuri de deșeuri. 

Îmi doresc să fim mai buni la capitolul responsabilitate. Deși campania a transmis un mesaj clar, prin care le-am spus românilor că îi încurajăm să se adreseze primăriei sau operatorului de salubritate pentru ca aceștia să le pună la dispoziție cadrul care să le permită să colecteze separat și să le garanteze că această separare a deșeurilor se va vedea atât în creșterea calității mediului, cât și în valorificarea deșeurilor, pot să spun că mai avem mult de lucru la sistem.

Suntem astăzi la momentul în care simțim, pe pielea noastră, că lipsa de respect față de natură provoacă schimbări dintre cele mai cumplite, care afectează economia, stabilitatea, clima, industria și agricultura. Aș vrea să închei cu un îndemn care să ne ghideze pe toți, astfel încât atunci când vorbim despre colectare separată și reciclare: haideți să împărțim responsabilitatea, nu să o aruncăm!” a subliniat ministrul Mircea Fechet în intervenția sa.

„Vă felicit pentru această campanie care stă la baza resurselor pe care noi încercăm să le utilizăm din ce în ce mai bine în scop pedagogic. Avem, de anul trecut, în structura anului școlar Săptămâna Verde. Există și o platformă care include resurse educaționale, o serie   întreagă de activități pe care copiii le pot face, trasee educative, instituții care pot intra în parteneriat cu școlile pentru a realiza activități practice, nu doar teoretice și care a fost deja accesată de peste 10 mii de utilizatori activi.

Ne dorim ca parteneriatul cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, alături de celelalte instituții relevante, să crească numărul acestor resurse și, mai ales, să stimuleze comportamente sănătoase în ceea ce privește protecția mediului.  Ne dorim ca în acest an să existe și un sprijin financiar pentru școli, în așa fel încât activitățile care presupun deplasări sau resurse să fie susținute prin intermediul acestor fonduri.

De asemenea, am discutat deja cu domnul ministru despre un program de amplasare de panouri fotovoltaice pe unitățile sau în perimetrul unităților de învățământ. Ne dorim să extindem și programele de succes cum sunt Ranger Junior și Mici Exploratori ai Naturii în toate parcurile naturale din România. Mai mult, ne dorim să utilizăm și să extindem rețeaua de educație extrașcolară, palatele și cluburile copiilor, pentru a susține această schimbare de atitudine a tinerilor în ceea ce privește mediul” a precizat Ligia Deca în discursul său, încheind cu speranța că și ”copiii noștri merită o planetă cel puțin la fel de primitoare cum am avut-o noi”

”Reciclăm în România” este prima campanie națională de acest tip dezvoltată de MMAP în parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și care are drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni și radiouri și cu o componentă consistentă de comunicare online și în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative și amuzante despre colectarea separată, care au ca țintă inclusiv copiii, adolescenții și tinerii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*