Un antreprenor român preia 9% din compania Termene și dezvoltă o platformă unică în România, care să concureze cu LinkedIn Ads

Daniel Slăvenie. FOTO Confident PR

Antreprenorul Daniel Slăvenie (35 ani), co-fondator Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, preia 9% din compania de date financiare Termene.ro. Prin această investiție, dorește ca pe termen lung sa dezvolte o platformă care va concura cu LinkedIn Ads.

Termene.ro este singura platformă din România care prezintă datele financiare ale companiilor de pe piața locală și evoluția financiară a acestora din ultimii 10 ani prin grafice reprezentative, dar și informații despre dosarele în instanță ale persoanelor juridice, fiind cea mai mare bază de date publice despre firme din țară. Platforma este evaluată la 25 de milioane de euro (valoare de investiție) de către Appraisal & Valuation S.A., cunoscută sub brandul NAI Romania & Moldova, societate listată la Bursa de Valori București.

Astfel, prin parteneriatul strategic cu Termene.ro, antreprenorul Daniel Slăvenie va investi în dezvoltarea unei platforme de gestiune de date (Data Management Platform), o tehnologie dedicată business-urilor care vor sa sa faca reclama si se adreseaza altor businessuri.

“Prin parteneriatul cu Termene.ro contribuim la creșterea și evoluția pieței de marketing digital românească, venind în sprijinul companiilor și specialiștilor din domeniu cu  o soluție unică, care funcționează similar cu tehnologia LinkedIn Ads, dar care vizează mai eficient, mai targetat și la costuri mai mici audiența dorită. În România, în afară de LinkedIn, nu există o platformă care sa facă marketing pe zona de B2B foarte targetat. Astfel, prin acces la baza de date Termene.ro, vom lansa o tehnologie avansată prin care reclamele vor ajunge precis la proprietarii de companii din orice industrie”, explică Daniel Slăvenie, antreprenor cu peste 15 ani de experiență în marketing digital.

“Ne bucurăm să avem un astfel de parteneriat solid, care va aduce noi oportunități de business și de creștere atât pieței de marketing digital, cât și a companiilor din România. Prin Termene.ro, cea mai mare bază de date financiare și juridice publice ale companiilor, oferim acces la informații corecte și actualizate pentru a putea dezvolta cea mai eficientă tehnologie pentru promovarea brandurilor. Parteneriatul nostru este un pas strategic pentru a oferi soluții tehnologice avansate într-o piață extrem de concurențială”, punctează Adrian Dragomir, fondator Termene.ro.

Soluția, care va fi lansată în anul 2023, va genera un ROI (return on investment) mai mare decât oferă alte soluții clasice de pe piață, având în vedere că vizarea publicului-țintă este specifică și la costuri mult mai mici față de platforme actuale, ca LinkedIn Ads sau Facebook Ads. Astfel, companiile își vor optimiza costurile de marketing.

“De când am intrat în domeniul marketingului digital, prin crearea agenției MoLoSo în 2014, am căutat întotdeauna soluții optime de promovare a clienților noștri astfel încât aceștia să își crească profitabilitatea. Am început deja dezvoltarea unor tool-uri de automatizări pentru industria de ecommerce și consider că în acest moment fără tehnologie nu poți face performanță în mediul online, de aceea sunt foarte interesat să dezvolt în continuare soluții benefice pentru companiile din România”, transmite Daniel Slăvenie.

Co-fondator al agenției de marketing online MoLoSo, care în 2022 a fuzionat cu agenția SEO Cupcake dezvoltând entitatea Limitless Agency, Daniel Slăvenie are 15 ani de experiență în marketing digital și antreprenoriat, fiind totodată investitor și adviser în alte companii. Pasionat de tehnologie în marketing, antreprenorul investește constant în crearea de soluții care să automatizeze procesele de promovare digitală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*