CNAIR a anunțat că în perioada 26.07.2023 – 28.07.2023 se vor desfășura patru transporturi cu depășiri pe traseul: Beclean – DN17 – DN1C – Centura Apahida-Vâlcele – Cluj Napoca – DN1F – A3 – DN15 – Chețani.
Vehiculele transportă grinzi.
Lățimea maximă a vehiculelor este de 3 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transporturilor sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculele vor fi însoțite de două autovehicule de însoțire autorizate și de un echipaj al poliției rutiere. Transporturile nu se vor desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ca parte a programelor sale de dezvoltare continuă a liderilor și a convingerii că educația nu se oprește niciodată, eMAG investește și anul acesta 200.000 de euro în programe de învățare dezvoltate de universități de […]
Evoluția pieței industriale din România în primele nouă luni ale anului confirmă așteptările analiștilor cu privire la posibilitatea stabilirii unui nou record istoric până la finalul anului 2022, continuând astfel o traiectorie ascendentă începută în […]
CNAIR a anunțat că în perioada 20.07.2023 – 28.07.2023 se vor desfășura trei transporturi cu depășiri agabaritice pe traseul: Agigea (județul Constanța) – DN39 – A4 – A2 – Fetești – DN21 – Slobozia – DN2A – […]
Be the first to comment