Transferurile de bani din România către Asia au crescut cu aproape 60%

TransferGo

Transferurile de bani pe coridorul România-Asia înregistrează o creștere totală de 58% potrivit datelor TransferGo, compania de transferuri online internaționale de bani.

Printre principalele destinații din Asia către care se efectuează constant și recurent transferuri de bani din România se numără țări ca Filipine, Pakistan, Nepal și Indonezia. Potrivit reprezentanților companiei, acestea sunt coridoare relativ noi pe care se remarcă o activitate  de trimitere de bani din țara noastră, aceasta fiind pusă pe seama creșterii numărului de angajați de origine asiatică din România, în ultima perioadă.
Pe fondul crizei forței de muncă acuzată de angajatori, companiile românești au apelat în ultimii ani tot mai des la lucrători emigranți proveniți din zona Asiei. Aceștia aleg să trimită o parte din veniturile obținute în România către familia și rudele lor de acasă, drept consecință determinând astfel o creștere cu peste jumătate a numărului de transferuri efectuate din România către țările asiatice din care provin. Suma medie transferată de către aceștia se înregistrează între 50 și 100 euro, reprezentând astfel mai mult de un sfert din salariul minim individual obținut de marea majoritate a acestor angajați.

„Coridoare precum România-Filipine au început să prezinte activitate încă de acum câțiva ani. Aceasta a sporit între timp, odată cu afluxul de forță de muncă din Asia deschizându-se și alte coridoare de transfer dinspre România către state din Asia de Sud și Sud-Est. Astfel că la acest moment observăm o creștere cu peste jumătate a acesteia, per total, către continentul asiatic. Ce este interesant de observat însă, este că în comparație cu ceilalți clienți ai noștri, imigranții din Asia transferă sume care depășesc media de un sfert din venitul realizat de o persoană. Aceasta are la bază specificul cultural – identificat în eforturile noastre constante de a ne cunoaște cât mai bine clienții, pentru a putea veni în întâmpinarea lor cu un produs care să se plieze cât mai bine pe nevoile lor – potrivit căruia imigranții din Asia au datoria morală de a își susține financiar nu doar familia de bază, ci și familia extinsă,” a afirmat Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer, TransferGo.

Valoarea medie a sumei transferate de un român din diaspora către țară se situează în jurul sumei de 500 euro/lună, potrivit datelor TransferGo. Această valoare reprezintă 1/4 din venitul mediu lunar, estimat la 2000 euro, realizat de un român care lucrează peste hotare în state precum Marea Britanie sau Franța.

TransferGo este soluția cea mai la îndemână pentru imigranții care lucrează peste hotare și trimit bani acasă, fiind ieftină – datorită taxelor mai mici față de metodele de transfer tradiționale, simplă – prin eliminarea procedurilor birocratice întâmpinate la transferul bancar și rapidă – prin posibilitatea de transfer instant.

Pe plan local, TransferGo este prezent din 2015, iar la începutul acestui an a raportat o creștere de 50% a fluxului de bani pentru țara noastră aferentă lui 2020, precum și un grad de utilizare a aplicației de peste 90% la transferurile către România.

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Istanbul și Varșovia.

TransferGo numără peste 3,5 milioane de clienți din întreaga lume și facilitează transferurile de bani online, rapid și în condiții de siguranță, în 40 de monede diferite și are acoperire în 161 de țări, primind scorul de 4,9 din 5 stele din partea Trustpilot.

Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*