Compania TAROM a anunțat că din cauza grevei personalului de securitate al Aeroportului Internațional Frankfurt, din data de 15 Martie 2022, traficul aerian de pe acest aeroport va fi perturbat.
În acest context, Compania TAROM anunță că programul de zbor pentru cursele cu decolare de pe Aeroportul International Frankfurt va fi afectat, suferind modificări pe perioada grevei. În acest sens, pasagerii zborului ROT 302 din data de 15 Martie 2022, FRA -> OTP, vor fi rerutaţi pe cursa TAROM din data de 16 Martie 2022.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Packeta România, platformă digitală globală pentru comerțul online, anunță un nou parteneriat cu lanțul de magazine de birotică și papetărie, Diverta, prin care adaugă 17 noi puncte pick-up în rețeaua sa națională. Această colaborare reprezintă […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Danemarcei, că autoritățile daneze au anunțat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontierele de stat, până la 11 mai 2022. Ministerul […]
Compania Naţională Poşta Română a încheiat un contract cu OLX România, cea mai mare platformă de anunţuri care permite vânzarea, cumpărarea sau schimbul de bunuri între clienţi, rapid şi uşor, direct de pe telefonul mobil […]
Be the first to comment