Studiu Litoralulromanesc.ro: Femeile decid destinația de vacanță. În aproape 60% din familiile care merg pe litoralul românesc, femeile se ocupă de rezervare

Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Un studiu realizat în rândul familiilor și cuplurilor care își rezervă un sejur pe litoralul românesc relevă faptul că femeile sunt cele care decid atât destinația de vacanță, cât și detaliile pachetului turistic, cum ar fi unitatea de cazare, regimul de masă sau facilitățile incluse.

Datele analizate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră, arată că în 59,57% din familiile și cuplurile care au rezervat un sejur în stațiunile românești de litoral în sezonul 2022-2023, femeile au ales destinaţia de vacanţă şi tot ele au făcut o solicitare agenției de turism și au rezervat hotelul. Din totalul rezervărilor, 40,43% au fost făcute de bărbaţi.

“Concluzia este cât se poate de clară: doamnele decid unde se merge în vacanță, stabilesc care e hotelul potrivit și ce alte servicii mai trebuie să conțină pachetul turistic. De-a lungul anilor, am observat că bărbații, atunci când ne contactează pentru a solicita informații despre sejururi, nu iau decizia de cumpărare înainte de a se consulta cu partenerele lor. Această situație este cu atât mai evidentă când e vorba despre familii cu copii, unde, în majoritatea cazurilor, mamele se preocupă să găsească hotelul potrivit”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

De altfel, potrivit datelor colectate de Litoralulromanesc.ro, principala categorie de turiști care alege stațiunile de la Marea Neagră ca destinație de vacanță, respectiv 68% din total, este formată din familii. Următoarea categorie e reprezentantă de cupluri, 22% din total.

În ceea ce privește clasamentul pe criteriul “vârstă”, 41,9% dintre turiștii care aleg litoralul autohton au vârste cuprinse între 25 și 44 ani, urmați de cei din segmentul de vârstă 45-54 ani, care reprezintă 28% din total. Pe locul trei se află seniorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, respectiv 12%.

“Interesant este faptul că un procent de 8,71% dintre turiștii care au achiziționat un pachet turistic la mare în sezonul 2022-2023 au peste 65 de ani și au făcut o rezervare 100% online. Putem presupune că este un efect al pandemiei, care i-a determinat și pe cei mai în vârstă să se familiarizeze cu internetul, să facă nu doar cumpărături online, ci și rezervări de vacanțe”, adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

În altă ordine de idei, un studiu anterior realizat de turoperator evidențiază faptul că aproape 36% dintre turiștii care aleg stațiunile autohtone de la Marea Neagră provin din București, următoarele două locuri din Top 3 fiind ocupate de județul Prahova, cu 5,92%, și de județul Cluj, cu 5,27% din total.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*