Standarde de cost pentru programul „Anghel Saligny” similare proiectelor finanțate din fonduri europene

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. FOTO Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a supus consultării publice proiectul de act normativ care urmează să reglementeze standardele de cost pe locuitor și pe kilometru, pentru dezvoltarea și modernizarea rețelelor de apă, canalizare și drumuri finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Propunerea Ministerului Dezvoltării, după trei ani de lipsă de reglementare în acest domeniu, este de a prelua standardele de cost utilizate în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru tipurile de investiții unde au fost stabilite astfel de standarde” – subliniază ministrul.

Astfel, pentru rețelele de apă și canalizare, proiectul de act normativ prevede standardele de cost utilizate pentru proiectele finanțate din fonduri europene. Costul standard al rețelelor de apă este de cel mult 1.250 euro pe locuitor, iar cel al  rețelelor de canalizare este de maxim 2.500 pe locuitor.

În cazul drumurilor, unde nu există standarde de cost utilizate pentru proiectele finanțate din fonduri europene, costul standard este calculat pe baza celor stabilite în 2010 și abrogate în 2018, ajustate cu creșterile de preț la nivel mondial al materialelor de construcții, stabilite de Institutul Național de Statistică – explică ministrul.

Astfel, costul standard maxim pentru un kilometru de drum comunal este de maxim 330.000 euro. Prețul unui kilometru de drum județean nu poate depăși 560.000 euro pe kilometru, iar centurile ocolitoare, în funcție de numărul de benzi și tipul carosabilului pot avea prețuri standard între maxim 2,12 și maxim 6,34 milioane de euro.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*