SMYK All for Kids România extinde rețeaua de magazine, cu o nouă deschidere. Lanțul de retail din Polonia a ales CityPark Mall din Constanța

SMYK Constanța se deschide în CityPark Mall. FOTO White PR
SMYK Constanța se deschide în CityPark Mall. FOTO White PR

Retailerul polonez SMYK All for Kids deschide pe 28 mai al doilea magazin din Constanța, extinzându-și astfel rețeaua națională la 23 magazine. Cu o suprafață de peste 300 de metri pătrați, acesta este primul magazin deschis anul acesta, continuând astfel strategia de extinderea a brandului la nivel naţional.

„Suntem foarte încântați să anunțăm deschiderea unui nou magazin SMYK în Constanța, consolidându-ne, astfel, prezența într-un oraș important nu numai pentru locuitorii săi, ci și pentru clienții noștri din toată țara, în perioada estivală. Cel de-al 23-lea magazin din rețeaua noastră se încadrează în politica companiei de a oferi produse calitative, la prețuri competitive, pe care clienţii din România le apreciază încă din anul 2009. Cu siguranţă părinții constănţeni și turiștii vor fi foarte mulțumiți că au la îndemână un nou magazin SMYK, în care găsesc “sub acelaşi acoperiş” articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și jucării pentru copiii cu vârste între 0 și 14 ani, precum și articole de puericultură.” a declarat Sorin Stancu managerul general SMYK All for Kids România.

Prin extinderea continuă a rețelei de magazine, intenția noastră este să venim cât mai aproape de clienți, cu cât mai multe opțiuni pentru nevoile lor în creșterea și îngrijirea copiilor. Ne dorim să devenim parte din viața lor și a copiilor, ca un brand de familie.”, a continuat Sorin Stancu.

Respectând linia de design prietenos și prețurile accesibile, SMYK All for Kids aduce la Constanța, în City Park, conceptul „totul sub un singur acoperiș”, fiind o destinație de shopping esențială pentru părinții cu copii între 0 și 14 ani.

Oferta magazinului include o gamă variată de produse, de la articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, accesorii pentru copii realizate sub brandul propriu Cool Club, până la articole de puericultură – cărucioare, scaune de mașină, scaune de masă, cosmetice etc.
De asemenea, un segment important de produse îl reprezintă jucăriile interactive și educaționale, pentru toate vârstele, atât cele aparținând brandului propriu – SMIKI, cât și unor mărci globale cunoscute, cum ar fi LEGO, Mattel, Habsbro și altele.

Magazinul cu numărul 23 este situat în incinta City Park Constanţa pe Bd, Alexandru Lăpuşneanu, nr 116 C. În perioada 28-30 mai, cei care trec pragul SMYK All For Kids se vor putea bucura de reduceri de până la -50% la îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării, dar şi de tombolă cu premii pentru cei ce se înscriu în programul de fidelitate. În plus, primii 100 de clienți vor primi cadou câte un urs de pluș marca SMIKI sau câte un set pilot şi riglă marca Pilot Frixion.
SMYK All for kids a deschis în 2020 cinci magazine, iar anul acesta își propune să deschidă alte 5 locatii, ajungând astfel la o rețea de 28 magazine la nivel național.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*