Ședință publică pentru dezbaterea proiectului de schemă de ajutor de stat HoReCa 2

FOTO Ministerul Antreprenoriatului si Turismului

La sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului s-a desfășurat astăzi ședința publică privind dezbaterea proiectului de schemă de ajutor de stat HoReCa 2. Discuțiile au fost conduse de secretarul general, Darius Vodă, iar prezentarea detaliată a documentului a fost susținută de directorul general al Direcției Antreprenoriat și Programe de Finanțare, Camelia Taină, împreună cu directorul general adjunct al Direcției Antreprenoriat și Programe de Finanțare, Adrian Panait.

Operaționalizarea HoReCa 2 vizează acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale pentru operatorii economici din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, precum și agențiilor de turism licențiate și ghizilor de turism atestați, a căror activitate a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*